Deutsche Telekom: Am decis să ne extindem eforturile

Mara Ivan |
Data publicării:
Compania este prezentă în România
Compania este prezentă în România

Grupul german de telefonie Deutsche Telekom şi-a îmbunătăţit joi estimările de profit operaţional pe termen mediu, până la o creştere de 3% - 5% pe an, de la un interval de 1% - 2% prevăzut în precedenta strategie, transmite Reuters.

Conform acestor estimări, în 2024 profitul operaţional al Deutsche Telekom ar urma să fie de 41 de miliarde de euro iar fluxul liber de numerar ar urma să depăşească 18 miliarde de euro. De asemenea, câştigul pe acţiune ar urma să crească până la 1,75 euro în 2024, comparativ cu 1,20 euro în 2020, a anunţat grupul german cu operaţiuni în Europa şi SUA, înaintea prezentării noii sale strategii. Echipa managerială de la Deutsche Telekom va propune un dividend de 40-60% din câştigul pe acţiune, limitat la un prag de 0,60 euro care a fost introdus în luna noiembrie 2019.

"Am decis să ne extindem eforturile. Vrem să ne depăşim evoluţiile solide din ultimii ani şi să conducem grupul în viitor cu o creştere sustenabilă", a declarat directorul general Tim Hoettges, după ce grupul german şi-a îmbunătăţit ţinta de creştere a profitului de la un interval de 1%-2% prevăzut în precedenta strategie a Deutsche Telekom în 2018.

Citește și Orange, schimbare de tactică. Nu vinde, ci cumpără

În prezentarea priorităţilor sale, Deutsche Telekom a informat că în următorii trei ani va majora, până la 10 milioane, numărul de gospodării de pe pieţele sale europene care utilizează pachetele integrate fix-mobil. De asemenea, compania vrea să crească gradul de acoperirea a reţelei sale de telefonie mobilă din Germania până la 60% în 2030, de la 5% în prezent, în timp ce reţeaua sa de telefonie mobilă 5G ar urma să acopere 97% din populaţie în 2030.

Telekom România este prezentă pe piaţa românească din anul 2014, după rebrandingul comun al Romtelecom şi Cosmote România. Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicaţii integrate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9763
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9768
USD
Azi 4.7792
Diferența 0.0183
Zi precendentă 4.7609
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9763 RON
USD flag1 USD = 4.7792 RON
GBP flag1 GBP = 5.8884 RON
CHF flag1 CHF = 5.2704 RON
AUD flag1 AUD = 2.9949 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3209 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4234 RON
SEK flag1 SEK = 0.4337 RON
XAU flag1 XAU = 422.7614 RON
Monede Crypto
1 BTC = 491809.74RON
1 ETH = 15504.78RON
1 LTC = 544.21RON
1 XRP = 14.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17062.200.20%
BET-BK3215.390.34%
BET-EF926.690.15%
BET-FI63816.741.27%
BET-NG1232.05-0.03%
BET-TR37625.000.20%
BET-TRN36571.440.20%
BET-XT1473.130.25%
BET-XT-TR3193.390.25%
BET-XT-TRN3110.560.25%
BETAeRO904.681.24%
BETPlus2520.590.21%
RTL38005.860.24%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel