Despre importuri. ”Oare o fi carne acolo?”, se întreabă un specialist

Simona Haiduc |
Data publicării:
Importăm mai ieftin, dar știm ce?
Importăm mai ieftin, dar știm ce?

Preţul ouălor la producători, conform Observatorului Preţurilor UE, a scăzut faţă de decembrie 2018 cu 15%, iar în prezent un ou se vinde la poarta fermei la "un preţ de faliment", în medie, cu 28 de bani bucata, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. 

"Preţul ouălor la producători a scăzut cu 15% faţă de decembrie 2018, conform Indicelui Preţului de Consum, fiind singurul produs din lista produselor alimentare care a înregistrat o scădere pe ceea ce a comunicat statistica. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile sunt mult mai mici la poarta fermei, cu circa 22%, iar acum un ou se vinde, în medie, cu 28 de bani bucata, fără TVA. Este un preţ de faliment. Nu avem creşteri sub nicio formă în industria avicolă. În conformitate cu Observatorul Preţurilor de la nivelul UE şi a Indicelui Preţului de Consum raportat de Institutul Naţional Statistică la 10 aprilie preţurile au scăzut la poarta fermei cu 15% şi la consumator cu 5%", a spus Ilie Van.

Acesta a subliniat că în mod tradiţional primăvara şi vara preţul ouălor scade la producătorii din industria avicolă deoarece apare pe piaţă şi oferta gospodăriilor ţărăneşti. În ceea ce privește carnea de pasăre, preţul este și aici mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018 cu circa 5%. Dacă anul trecut media era de 1,54 euro/kilogram carcasă, acum aceasta se vinde cu 1,45 euro pe kilogram.

Tertipurile de pe piață

Preşedintele UCPR a atras atenţia şi asupra importurilor de carne şi produse din carne de pasăre care ajung pe piaţa românească cu preţuri extrem de mici.

"Noi exportăm produse şi preparate din carne de pui cu 4.000 de euro tona, în timp ce pe piaţă intră din import aceleaşi produse cu 2.000 de euro tona. Aceleaşi poziţii tarifare. Oare o fi carne acolo? Cele mai multe astfel de produse - 60 - 70% - vin din spaţiul comunitar, din Polonia şi Ungaria. Nu avem nimic cu ceea ce vine din spaţiul comunitar, dar să vină la o calitate corespunzătoare şi la un preţ corect. Nouă nu ne e frică de concurenţă, ci de şmecheriile care se întâmplă. Fermierului român de pasăre nu îi este teamă de concurenţa din Uniunea Europeană, pentru că are costuri şi perfomanţe la cel mai înalt nivel din Europa, însă acestuia îi este frică de tertipurile din piaţă", a arătat şeful UCPR.

Potrivit sursei citate, anul trecut balanţa comercială a fost negativă pe acest segment, în sensul că importurile au fost mai mari decât exporturile.

Citește și România a importat mai multe produse alimentare decât a exportat

"România a importat 155.000 de tone de carne şi preparate din carne de pasăre şi a exportat 84.000 tone de carne şi produse din carne de pasăre. Importurile au fost în 2018 cam la acelaşi nivel cu cele înregistrate cu un an înainte, iar exporturile au crescut cu circa 14.000 tone faţă de 2017, dar în continuare suntem pe deficit cu circa 60.000 - 70.000 de tone", a adăugat preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 500407.46RON
1 ETH = 15277.06RON
1 LTC = 558.07RON
1 XRP = 14.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel