Despăgubirile pentru mercenarii Wagner, plătite cu sacoșa

DCBusiness Team |
Data publicării:
Rubla rusească
Rubla rusească

Mercenarii ruşi ucişi în Ucraina contribuie în mod involuntar la alimentarea unui boom al numerarului acasă, un efect secundar neobişnuit al războiului, transmite Bloomberg.

Banii plătiţi sub formă de despăgubiri pentru moartea mercenarilor, care pot ajunge până la cinci milioane de ruble (60.000 de dolari) per persoană, la care se adaugă şi soldele necolectate, ajung la rude de obicei în sacoşe, potrivit mai multor femei care au dorit să îşi păstreze anonimatul, dar care au spus că au fost nevoite să călătorească până la punctele de ridicare a banilor de pe teritoriul Rusiei.

Multora din aceste femei li s-a spus să evite să depună numerarul la bancă. Oksana de la Celeabinsk, regiunea munţilor Urali, a cărei soţ a murit luptând pentru gruparea paramilitară Wagner la Bahmut, nu a avut nevoie de alte instrucţiuni, precizând că nu a vrut să aibă "probleme" cu sistemul fiscal şi că nu are documente care să precizeze de unde au venit banii.

"Wagner a plătit tot ceea ce trebuia să plătească. Am cumpărat deja un apartament", a spus Oksana.

Finanţarea acordată soldaţilor angajaţi de Wagner, care potrivit analiştilor americani ar avea 50.000 de luptători în Ucraina, a devenit un adevărat robinet de numerar care se scurge prin economia rusească. Acest volum mare de ruble este un exemplu evident al distorsiunilor provocate de războiul care a intrat în cea de a 16-a lună.

"Creşterea utilizării numerarului ar putea indica mai multe schimbări pentru economia rusească, niciuna însă de bun augur. Creşterea cererii de numerar semnalează încredere redusă în băncile locale, anxietate ridicată cu privire la viitor în rândul gospodăriilor, care preferă să păstreze banii gheaţă în pofida inflaţiei, o extindere a economiei gri, precum şi deteriorarea respectării obligaţiilor fiscale", susţine Alexander Isakov, economist specializat pe Rusia la Bloomberg.

Vladimir Putin a promis cheltuieli nelimitate pentru efortul de război, în timp ce Guvernul de la Moscova a secretizat o parte fără precedent a cheltuielilor statului. Responsabil cu supravegherea sistemului de circulaţie a numerarului este viceguvernatorul Băncii Rusiei, Sergey Belov, fost ofiţer în cadrul armatei , care se ocupă şi de instituţiile speciale care direcţionează banii de la bugetul de stat spre trupele de pe front.

Banii alocaţi pentru militari sunt un motiv major pentru care numerarul a devenit mijlocul preferat de plată, potrivit unor oficiali ruşi care sunt de părere că evaziunea fiscală este puţin probabil să joace un rol important. Spre deosebire de situaţia din anii '90, când angajatorii plăteau salarii în numerar pentru a ocoli taxele, acum mentalitatea este diferită, spune Oleg Vyugin, fost oficial de la banca centrală şi Ministerul rus al Finanţelor.

"Taxele au rămas la aceaşi nivel care este acceptabil pentru oameni şi companii", a spus Vyugin. Ceeea ce s-a schimbat "este că acum există o nouă sursă de cerere de numerar, care are legătură cu operaţiunea militară specială", a mai spus Vyugin, utilizând expresia preferată a Kremlinului pentru războiul din Ucraina.

Ruşii au scos sume record din bănci în luna februarie 2022, când a demarat invazia din Ucraina. Însă, această frenezie s-a dovedit una de scurtă durată, pe măsură ce Banca Rusiei a atras fonduri înapoi în sistemul financiar prin majorarea în regim de urgenţă a dobânzii de referinţă, care a ajutat la restabilirea încrederii.

De data aceasta, dinamica este complet diferită. Numerarul în circulaţie a crescut timp de 10 luni consecutive, ajungând la 1.400 de miliarde de ruble, peste vârful atins în luna martie 2022, potrivit datelor băncii centrale. Acest calendar coincide cu asaltul condus de Wagner asupra oraşului Bahmut din estul Ucrainei, cea mai lungă şi mai sângeroasă bătălie de până acum.

Înfiinţat de Evgheni Prigojin în luna mai 2014, grupul privat de mercenari Wagner are un statut juridic neclar în Rusia. În condiţiile în care Wagner nu este rezident fiscal în Rusia, grupul şi-a derulat întotdeauna afacerile în numerar chiar dacă a primit finanţare de la bugetul statului rus, potrivit lui Marat Gabidullin, care a lucrat cu Prigojin timp de patru ani, până în 2019. Contractele sunt semnate cu o altă companie deţinută de Prigojin, iar banii gheaţă sunt livraţi de câteva ori pe lună, prin intermediul unui vehicul, la o bază Wagner din sudul Rusiei, a dezvăluit Gabidullin, care acum trăieşte în Franţa.

"Toate plăţile, bonusurile, cheltuieile cu înmormântarea şi altele au fost făcute întotdeauna în bani gheaţă, în plicuri, atât atunci, cât şi acum", a spus Gabidullin.

Această economie pe bază de numerar este emblematică pentru schimbările din Rusia, ale cărei bănci erau, înainte de război, în avangarda Europei în furnizarea de servicii digitale. Acum mari părţi ale economiei trebuie să opereze pe ascuns.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474231.07RON
1 ETH = 15864.09RON
1 LTC = 432.83RON
1 XRP = 7.00RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel