În 2012, Wayne W. Williams, un bătrân din triburile Tulalip din SUA, a donat mai multe materiale Centrului Cultural Hibulb din rezervația tribală din statul Washington. El i-a spus doamnei Tessa Campbell, curatorul principal al muzeului, că donația sa a inclus o pătură din lână de câine, scrie The New York Times.

Țesătorii care au examinat-o nu erau convinși, bănuind că este vorba de lână de capră de munte. Dar examinarea la microscopul electronic de la Universitatea Victoria din British Columbia, în 2019, a confirmat ceea ce a spus domnul Williams: Pătura, datată în jurul anului 1850, conținea lână de câine, dând credibilitate poveștilor și legendelor din tradiția orală a populației indigene Salish conform cărora era crescut un câine special care a fost mult timp păstrat pentru lână.

Un studiu publicat luna trecută în Journal of Anthropological Archaeology adaugă dovezilor care sprijină povestea că pătura era confecționată din lână de câine, precum și rădăcinile acestei practici care ajung în antichitate. Iain McKechnie, zooarheolog la Institutul Hakai, și cei doi coautori ai lucrării au examinat datele colectate de-a lungul a 55 de ani de la peste 16.000 de exemplare din familia câinilor de pe coasta Pacificului. Datele sugerează că marea majoritate a oaselor canidelor din 210 situri arheologice de pe coasta Pacificului, din Oregon până în Alaska, nu provin de la lupi sălbatici, coioți sau vulpi. În schimb, erau câini domestici, inclusiv câini de talie mai mică ce erau crescuți pentru blana lor.

Citește și: Câinii ar putea ajuta la eliminarea Covid-19

În timp ce culturile indigene din nord-vestul SUA sunt adesea asociate cu recoltarea lor tradițională de somon, balene, hering și scoici, creșterea animalelor lor pe uscat este mai puțin cunoscută. Studiul evidențiază reproducerea în special a câinilor pentru lână.

Susan Crockford, coautor a lucrării, a studiat oasele câinilor în siturile arheologice timp de mai mulți ani. Începând cu anii 1990, a observat că rămășițele câinilor domestici de pe coasta de nord-vest erau de două categorii distincte de dimensiuni - mari și mici. Dar diferențierea câinilor domestici de verii lor sălbatici poate fi dificilă, iar majoritatea exemplarelor din studiile zooarheologice anterioare nu au identificat speciile, a spus Madonna Moss, un alt coautor de la Universitatea din Oregon.

Revenind la numeroase studii anterioare, echipa a descoperit că în Columbia Britanică era un punct fierbinte pentru câinii domestici, înainte de venirea europenilor. Și pe coasta de sud a Columbiei Britanice, câinii mai mici care ar fi avut blană de lână depășeau numărul câinilor mai mari de vânătoare și prezența acestora pare să fie o parte persistentă a vieții comunității indigene din ultimii 5.000 de ani, a spus dr. McKechnie.

Acești câini de lână (Salish Wool Dog), care ajungeau până la genunchiul omului, nu erau pieptănați precum câinii moderni ci erau tunși ca oile.

Populațiile Cowichan din estul insulei Vancouver sunt recunoscute și acum pentru textilele lor. Lydia Hwitsum, fostă șefă a tribului de Comanși, a spus că a învățat țesutul tradițional de la mama ei, care i-a explicat fiicei sale că lâna de câine a fost încorporată istoric în fabricarea firelor „pentru a face fibrele și mai puternice”.

Dar odată cu colonizarea au venit textile importate. Cererea de lână a acestor câini albi mici a scăzut, numărul lor a scăzut și se crede că rasa nu mai există la această oră.

Cunoștințele detaliate despre industria lânii de câine s-au pierdut de mult. Dar un număr tot mai mare de dovezi științifice sugerează că utilizarea sa a fost odată obișnuită.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.