Urmărește dezbaterea live

Deschiderea teraselor. De când și în ce condiții

Matei Ion |
Data publicării:
Trasele se vor deschide curând dar numai în anumite condiții
Trasele se vor deschide curând dar numai în anumite condiții

Premierul Ludovic Orban le-a promis luni reprezentanţilor industriei turistice că terasele se vor deschide pe data de 1 iunie, iar sezonul estival românesc pe 15 iunie, în cazul în care nu vor exista creşteri masive în ceea ce priveşte numărul de teste pozitive, a declarat, luni, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, într-o conferinţă de presă online, organizată de Alianţa Pentru Turism.

"Trebuie să spun că prim-ministrul are o atitudine prietenoasă faţă de turism şi sper să şi poată concretiza ceea ce îşi propune. Avem o sumă de 13 lucruri foarte importante care s-au discutat acolo şi sper să se şi întâmple. Restaurantele, pe care le reprezint în această alianţă (Alianţa Pentru Turism, n.r.), sunt beneficiarii cei mai serioşi ai industriei turismului, şi atât timp cât incoming-ul, turismul intern, hotelurile funcţionează bine, practic, noi avem clienţi în restaurantele noastre. Promisiunea prim-ministrului este 1 iunie pentru terase şi 15 iunie pentru sezonul estival, în situaţia în care nu există derapaje majore în cifrele comunicate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă. Deci, sunt două lucruri pe care prim-ministrul ni le-a comunicat nouă, celor prezenţi acolo", a afirmat Mischie.

Starea de alertă. Cât plătești dacă nu stai în carantină

La rândul său, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, a precizat că reprezentanţii Guvernului nu au spus câte noi cazuri de teste pozitive ar reprezenta "derapaje majore".

"S-au evitat cifrele. La un moment dat, s-au lansat cifre - dacă (numărul testelor pozitive, n.r.) creşte nu ştiu cât pe săptămână - şi au spus că nu vor avansa cifre: atât timp cât ritmul e în scădere, e bine. Nu s-a precizat concret ce înseamnă derapaje majore", a explicat Călin Ile.

În altă ordine de idei, Călin Ile a menţionat că purtarea măştii în restaurant nu este o măsură aplicabilă.

"E aproape imposibil să stai într-un restaurant cu masca pe faţă. (...) Terasele se deschid pe 1 iunie, încercăm deschiderea restaurantelor, la interior, pe 15 iunie, astfel încât putem spune că din 15 iunie tot turismul e deschis", a adăugat Călin Ile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.5431
Diferența 0.0136
Zi precendentă 4.5295
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5556 RON
GBP flag1 GBP = 5.8053 RON
CHF flag1 CHF = 5.3084 RON
AUD flag1 AUD = 2.7506 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.2089 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4168 RON
SEK flag1 SEK = 0.4545 RON
XAU flag1 XAU = 440.1817 RON
Monede Crypto
1 BTC = 360083.33RON
1 ETH = 7150.15RON
1 LTC = 328.87RON
1 XRP = 8.60RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Cristian Pârvan / Foto: Agerpres / Cristian Nistor

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel