Deputații dau peste cap planurile Guvernului de carantinare. Ce se întâmplă cu piețele

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Vot în Parlament
Vot în Parlament

Noile măsuri de carantinare impuse de Guvernul României au stârnit nemulțmirile celor care sunt direct vizați de acestea.

Una dintre controversele stârnite a fost decizia Guvernului de a închide piețele, respectiv acele piețe care se află în hale închise.

Noile măsuri au ajuns acum și la Camera Depitaților care a elinimat obligativitatea de a închide piețele aflate în spații închise, după ce a edoptat un amendament în acest sens.

Camera Deputaților care este for decizional, a adoptat un amendament prin intermediul căruia piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, balciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continuă activitatea, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție sanitară.

"Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, balciurile, piețele mixte și volante, talciocurile, așa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, își vor putea continuă activitatea, cu respectarea restricțiilor referitoare la distanțarea socială și a măsurilor de protecție sanitară", se spune în textul de lege  adoptat de Cameră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474399.27RON
1 ETH = 15639.04RON
1 LTC = 430.63RON
1 XRP = 6.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel