Fiona Onasanya, o avocată în vârstă de 35 de ani, a fost exclusă din Partidul Laburist, dar a rămas în parlament ca independent.
Alegătorii din circumscripţia sa Peterborough, din estul Angliei, au decis însă altfel: aproape 28% dintre ei au semnat o petiţie pentru a cere revocarea sa, peste pragul de 10% necesar pentru revocarea unui ales.
Fiona Onasanya devine astfel primul membru al Camerei Comunelor demis prin această procedură, introdusă în 2015 de fostul premier conservator David Cameron.
Ea li se aplică deputaţilor găsiţi vinovaţi de o infracţiune şi condamnaţi la o pedeapsă cu închisoare, suspendaţi din Camera Comunelor pentru cel puţin zece zile sau găsiţi vinovaţi de declaraţii false în deconturile de cheltuieli.
Citește și: Folosirea bărcilor, una dintre grijile deputaților! Ce au decis aleșii noștri
În urma revocării Fionei Onasanya, la Peterborough vor fi organizate alegeri anticipate, pentru care Partidul Laburist a propus data de 6 iunie, un scrutin care se anunţă foarte disputat.
În 2017, Fiona Onasanya l-a învins pe candidatul conservator cu o majoritate de numai 607 voturi, iar acest partid mizează pe recâştigarea mandatului.
Pe de altă parte, şi recent înfiinţatul Partid Brexit al lui Nigel Farage speră să obţină primul său loc în Camera Comunelor, profitând de puternicul sentiment anti-UE din Peterborough.
La referendumul din iunie 2016, alegătorii din această circumscripţie au votat în procent de 61% pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.