Depozitarul Central distribuie dividende pentru THR Marea Neagră SA

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Depozitarul Central va distribui dividende pentru THR Marea Neagră SA, începând de vineri

Depozitarul Central va distribui dividendele aferente anului 2022 pentru THR Marea Neagră SA, în perioada 4 august 2023 - 4 august 2026, iar valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,02 lei.

Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 14 iulie 2023, precizează DC.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari sau în numerar, la ghişeele bancare ale Banca Comercială Română din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare-decontare şi registru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383492.82RON
1 ETH = 8690.92RON
1 LTC = 416.75RON
1 XRP = 10.27RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17437.38-0.57%
BET-BK3279.77-0.29%
BET-EF947.02-0.76%
BET-FI61679.25-0.38%
BET-NG1260.33-0.84%
BET-TR38452.33-0.57%
BET-TRN37375.54-0.57%
BET-XT1497.18-0.57%
BET-XT-TR3245.53-0.57%
BET-XT-TRN3161.39-0.57%
BETAeRO864.070.33%
BETPlus2574.80-0.52%
RTL38743.25-0.64%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel