Departamentul de Comerț al SUA anunță o misiune economică la București, organizată cu sprijinul CCIR

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban și secretarul general al CCIR, Ovidiu Silaghi, au participat în data de 13 octombrie a.c. la o întâlnire oficială cu directorul Biroului pentru Europa Centrală și de Sud-Est al Departamentului de Comerț al Statelor Unite ale Americii (SUA), Doreen Parekh.

În cadrul acestei întâlniri au fost abordate subiecte cu privire la cooperarea comercială dintre cele două state, pe de o parte și colaborarea dintre CCIR și Departamentul de Comerț al SUA, pe de altă parte, în cadrul dezvoltării componentei economice a parteneriatului strategic bilateral.

„CCIR are o relație de colaborare strânsă cu Serviciul Comercial al Ambasadei SUA la București și, implicit, cu Departamentul de Comerț al SUA, dezvoltând de-a lungul timpului o serie de proiecte comune în sprijinul comunității de afaceri din România. Select USA, programul destinat companiilor românești interesate să-și extindă operațiunile pe piața americană, este numai unul dintre exemple, iar faptul că România a avut o prezență absolut impresionantă la precedentul Summit de Investiții Select USA reprezintă rezultatul acestui efort comun. Misiunea noastră este de a sprijini internaționalizarea business-ului românesc și de a trece și la etapa de export de servicii. Vreau să asigur Departamentul de Comerț al SUA de tot suportul CCIR în dezvoltarea proiectelor comune, suport pe care îl vom oferi necondiționat ca și până acum”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„CCIR și-a dovedit de-a lungul timpului relevanța în ceea ce privește sprijinirea companiilor americane interesate să dezvolte proiecte mari în România, iar Departamentul de Comerț al SUA consideră organizația dumneavoastră un adevărat partener al oamenilor de afaceri americani. În acest sens, în luna noiembrie a acestui an ne dorim ca împreună cu CCIR să organizăm, la București, o misiune economică la care să participe peste 20 de companii din SUA, interesate să investească în România. CCIR dispune de toate resursele pentru ca acest eveniment să devină unul de succes pentru antreprenorii din ambele state.”, a declarat directorul Biroului pentru Europa Centrală și de Sud-Est al Departamentului de Comerț al Statelor Unite ale Americii (SUA), Doreen Parekh.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5295
Diferența 0.0179
Zi precendentă 4.5116
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5295 RON
GBP flag1 GBP = 5.8826 RON
CHF flag1 CHF = 5.2969 RON
AUD flag1 AUD = 2.8108 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.1990 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4551 RON
XAU flag1 XAU = 450.1929 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378665.57RON
1 ETH = 8220.18RON
1 LTC = 378.39RON
1 XRP = 9.75RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel