DEMOLARE la combinatul siderurgic din Galați. În oraș se vor auzi zgomote puternice

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Operațiuni de demolare la combinatul siderurgic din Galați.

Au reînceput operațiunile de demolare controlată organizate de compania LIBERTY Galați. Reprezentanții combinatului siderurgic îi avertizează pe locuitorii orașului Galați că timp de două zile ar putea fi auzite zgomote și s-ar putea vedea praf. Operațiunea se desfășoară joi și vineri,

„LIBERTY Galați dorește să anunțe atât rezidenții, cât și vizitatorii orașului că pe 14 și 15 aprilie, între orele 17:00 – 19:00, se vor derula operațiuni de demolare controlată. Lucrările au fost atent planificate și sunt executate de o echipă de specialiști, iar autoritățile de specialitate au fost informate. Din motive de siguranță, zona în care au loc operațiunile va fi securizată cu câteva ore înainte și după acestea”, au anunțat reprezentanții LIBERTY Galați.

Prima etapă a demolării controlate a avut loc în urmă cu două săptămâni. Atunci, operațiunea a vizat distrugerea unor echipamente din zona fostei cocserii, inclusiv patru coșuri de fum scoase din uz, transmite Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7536
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.7511
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7536 RON
GBP flag1 GBP = 6.0007 RON
CHF flag1 CHF = 5.3029 RON
AUD flag1 AUD = 3.0083 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3319 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4270 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 449.0238 RON
Monede Crypto
1 BTC = 424945.36RON
1 ETH = 11582.62RON
1 LTC = 538.11RON
1 XRP = 10.77RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17528.140.44%
BET-BK3313.580.35%
BET-EF955.900.43%
BET-FI61976.99-0.01%
BET-NG1279.720.41%
BET-TR38652.470.44%
BET-TRN37570.070.44%
BET-XT1503.780.32%
BET-XT-TR3259.810.32%
BET-XT-TRN3175.280.32%
BETAeRO864.12-0.31%
BETPlus2584.840.38%
RTL39029.300.44%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel