Delta Dunării, distrusă de turism. Cât se poate dezvolta

DCBusiness Team |
Data publicării:
Delta Dunării, destinație din ce în ce mai vizitată
Delta Dunării, destinație din ce în ce mai vizitată

Turismul în Dela Dunării s-a dezvoltat foarte mult fiind un punct de atracție inclusiv pentru turiști străini. Totuși, reprezentanții Guvernului se tem că ar putea totuși să ducă la distrugerea zonei.

Turismul poate începe ca o activitate sustenabilă, durabilă, care o dată cu avansul tehnologic şi cu o îmbunătăţire a managementului devine din ce în ce mai eficientă din punct de vedere economic, dar sfârşeşte prin a-şi demola baza de la care pleacă, a atras atenţia miercuri guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, Mălin-Matei Muşetescu.

"Delta Dunării, ca rezervaţie, este conectată într-un proiect mai larg european, care pune pe tot acest traseu dunărean proiecte comune, strategii comune, astfel încât inclusiv turismul durabil, mai ales în zonele protejate, să aibă aceeaşi voce şi să fie conform cu politicile de mediu şi de dezvoltare europene. Totuşi e o întrebare aici: cât de mult e prea mult? Pentru că şi turismul, ca şi alte activităţi umane, poate începe ca o activitate sustenabilă, durabilă, dar, o dată cu avansul tehnologic şi cu o îmbunătăţire a managementului, devine din ce în ce mai eficient din punct de vedere economic, dar sfârşeşte prin a-şi demola baza de la care pleacă", a afirmat guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, în cadrul conferinţei "Turismul durabil - Politici comune ale statelor membre ale UE", organizată de Ministerul Turismului în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Citește și:Câți turiști încap în Delta Dunării? Studiu de impact

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464080.20RON
1 ETH = 16150.79RON
1 LTC = 492.69RON
1 XRP = 10.78RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel