Deloitte. Ce înseamnă prevenție în domeniul seriviciilor financiare

Mara Ivan |
Data publicării:
Este nevoie de un plan
Este nevoie de un plan

Evoluţiile din pieţele financiare sunt aproape imposibil de previzionat în acest moment, iar comparaţia cu criza financiară din 2008 poate funcţiona până la un punct, dacă ne raportăm doar la pierderile financiare generate de coronavirus, susţine Alexandra Smedoiu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

"Singura certitudine în acest moment este legată de prevenţie: nicio măsură în această direcţie nu poate fi considerată excesivă, fie că vorbim de acţiuni la nivel personal sau instituţional. Totodată, mesajele de încredere şi de susţinere din partea instituţiilor de reglementare sunt importante în acest moment, având în vedere că evoluţia pieţelor financiare este extrem de sensibilă la indicatorul "încredere", a precizat Smedoiu.

Ea afirmă că în domeniul serviciilor financiare, prevenţia constă în stabilirea unui plan de continuitate a afacerii cât mai detaliat şi mai aplicat pentru situaţii de acest gen. Este posibil ca unele companii să nu aibă un astfel de plan deja aprobat şi testat, aşadar situaţia poate fi complicată. "Existenţa acestor planuri este cu atât mai importantă cu cât, deja, au fost anunţate măsuri care vor produce pierderi instituţiilor financiare dincolo de cele estimate deja, provenite din dificultăţile companiilor direct afectate de a-şi onora la timp obligaţiile financiare (transport, turism etc.)", se arată în comunicat.

Potrivit Alexandrei Smedoiu, o primă măsură cu efecte puternice în piaţa financiară este aceea anunţată de autorităţile italiene, referitoare la suspendarea plăţii ratelor la creditele ipotecare pe întreg teritoriul ţării. În acelaşi timp, se avansează scenarii tot mai sumbre. Banca de investiţii Goldman Sachs estimează că băncile europene ar putea pierde 30 de miliarde de euro din profituri în următorii trei ani din cauza actualei crize.

"În România, autorităţile de supraveghere au cerut, de asemenea, instituţiilor financiare (bănci, companii de asigurări etc.) să îşi actualizeze planurile de continuitate a afacerii la noul context financiar internaţional. De altfel, instituţiile care activează în industria financiar-bancară sunt obligate de legislaţie să implementeze astfel de planuri, pe care să le şi testeze periodic.
Totodată, pe plan local, trebuie să ţinem cont şi de faptul că, în perioade de turbulenţe, investitorii se retrag din pieţele emergente şi se refugiază în active stabile, cum ar fi plasamentele în aur sau în obligaţiuni. În aceste condiţii, putem asista, în perioada următoare, la o depreciere a leului în faţa euro şi la scăderi de cotaţii pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Magnitudinea acestora va depinde în mare măsură de gradul de panică la care se va ajunge", spune Alexandra Smedoiu.

Citește și Criză financiară mondială. Americanii știu de unde va izbucni

Ea menţionează că deja, atât la bursă, cât şi pe piaţa valutară, se resimt efectele evoluţiilor din pieţele financiare internaţionale, care, tot mai frecvent, sunt comparate cu cele din criza financiară din urmă cu mai bine de zece ani. Un aspect încurajator, însă, poate fi reprezentat de faptul că mulţi dintre investitorii aflaţi în piaţa financiară internaţională în prezent au trecut prin criza financiară anterioară şi este de aşteptat să fie mai prudenţi în luarea unor decizii pe baze emoţionale.

"În plus, percepţia generală este că viteza de reacţie la nivel instituţional, cu mesaje şi măsuri menite să inducă încredere în rândul pieţelor financiare, dar nu numai, este mult mai rapidă decât în 2008. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat că pune la dispoziţia statelor emergente şi a celor cu venituri scăzute 50 de miliarde de dolari prin facilitatea sa de finanţare rapidă, pe fondul pandemiei de coronavirus. Pentru statele cu venituri scăzute, FMI va acorda zece miliarde de dolari printr-o finanţare de urgenţă.În acelaşi timp, Comisia Europeană anunţă că va pune la dispoziţia statelor membre un prim pachet de 7,5 miliarde de euro şi un total de 25 de miliarde de euro pentru sprijinul economiilor care suferă din cauza pandemiei", menţionează sursa citată.

De asemenea, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică sugerează că băncile centrale ar trebui să transmită semnale încurajatoare pentru a atenua turbulenţele de pe pieţele financiare, indicând că ar trebui să fie pregătite să relaxeze şi mai mult politica monetară şi să furnizeze lichidităţi băncilor, dacă va fi necesar. "Să ne pregătim cât mai bine pentru orice fel de scenariu, dar să sperăm la un impact cât mai mic pe toate palierele!", a concluzionat Alexandra Smedoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468653.64RON
1 ETH = 15927.66RON
1 LTC = 426.18RON
1 XRP = 6.57RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel