Deficitul bugetar al României a ajuns, după primele trei luni ale anului 2025, la 2,28% din Produsul Intern Brut, echivalentul a 43,66 miliarde de lei. Comparativ, în perioada similară din 2024, deficitul se cifra la 2,04% din PIB, respectiv 35,88 miliarde de lei, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor.
În doar o lună, deficitul a crescut semnificativ: dacă la finalul lunii februarie se înregistra un nivel de 1,58% din PIB, echivalent cu 30,24 miliarde lei, până la sfârșitul lunii martie acesta s-a majorat cu peste 13 miliarde de lei.
Creșteri solide la venituri curente, dar scăderi la TVA și fonduri europene
Veniturile bugetare totale în primul trimestru au fost de 141,32 miliarde lei, marcând o creștere anuală de 6,9%, susținută în special de veniturile curente:
- impozitul pe salarii și venit (+31,3%),
- contribuțiile de asigurări (+10,4%),
- accize (+12,5%)
- venituri nefiscale (+12,3%).
Totuși, încasările nete din TVA au înregistrat un recul de 2,7%, ajungând la 28,57 miliarde lei. Ministerul Finanțelor explică această scădere prin creșterea restituirilor de TVA cu 21%, dar și printr-un efect de bază ridicat. De asemenea, fondurile europene au adus mai puțin la buget: doar 9,2 miliarde lei, în scădere cu 25,4% față de anul precedent.
Veniturile din accize au ajuns la 10,03 miliarde lei, impulsionate în special de produsele energetice (+20,5%), în timp ce accizele pe produsele din tutun au crescut mai modest, cu 5,7%. Contribuțiile de asigurări au fost influențate negativ de un transfer mai ridicat către pilonul II de pensii (5,2 miliarde lei față de 3,8 miliarde lei în aceeași perioadă a anului trecut).
Cheltuielile publice cresc peste 10%; pensiile, dobânzile și personalul, printre principalii factori
- Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat s-au ridicat la 184,98 miliarde lei, în creștere cu 10,1% față de trimestrul I din 2024. Ca pondere în PIB, acestea au urcat de la 9,55% la 9,67%.
- Cheltuielile de personal au totalizat 42,13 miliarde lei, în urcare cu 15,3%, reprezentând 2,2% din PIB.
- Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut ușor, până la 22,27 miliarde lei (+2,7%), susținute în special de majorările din bugetul CNAS pentru decontarea medicamentelor.
Dobânzile plătite de stat au însumat 12,50 miliarde lei, cu aproape 5 miliarde mai mult decât în 2024. În același timp, cheltuielile cu asistența socială au ajuns la 63,64 miliarde lei, cu o creștere de 12,1%, influențate de recalcularea pensiilor începută în septembrie 2024 și de compensarea facturilor la energie (825,6 milioane lei).
Statul a cheltuit 3,18 miliarde lei pe subvenții, majoritatea pentru transportul public și sprijinul producătorilor agricoli. Alte cheltuieli (inclusiv burse, despăgubiri, culturi religioase) au însumat 4,96 miliarde lei.
În schimb, cheltuielile din fonduri externe nerambursabile au scăzut cu aproape 19%, până la 11,60 miliarde lei. Investițiile publice au fost de 25,06 miliarde lei, în creștere cu 11,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Bugetul pentru 2025 este construit pe o creștere economică estimată la 2,5% și un deficit anual țintă de 7% din PIB. Având în vedere evoluția primului trimestru, atingerea acestei ținte va necesita o gestionare atentă a veniturilor și cheltuielilor în lunile următoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.