Deficitul balanţei comerciale a României s-a redus cu 5% în primele două luni din 2023

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Veşti bune de la Institutul Naţional de Statistică.

Deficitul balanţei comerciale înregistrat de România în primele două luni ale anului s-a redus cu 5%, situându-se la 4,385 miliarde de euro, în scădere cu 232 milioane euro raportat la cel consemnat în perioada similară din 2022, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date luni publicităţii.

Astfel, în cele două luni, exporturile au crescut cu 9%, iar importurile au urcat cu 5,4%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2022.

În perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,2% la export şi 35,7% la import) şi alte produse manufacturate (30% la export şi 28,3% la import).

Tot în primele două luni ale anului, exporturile FOB au însumat 15,035 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 19,419 miliarde de euro.

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în cele două luni a fost de 11,109 miliarde de euro la expedieri şi de 14,225 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 73,9% din total exporturi şi 73,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri a fost de 3,926 miliarde de euro la exporturi şi de 5,195 miliarde de euro la importuri, reprezentând 26,1% din total exporturi şi 26,8% din total importuri.

Potrivit INS, în luna februarie 2023, exporturile FOB au însumat 7,874 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 9,923 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,049 miliarde de euro.

Faţă de luna februarie 2022, exporturile din luna februarie 2023 au crescut cu 11,8%, iar importurile au urcat cu 4,2%.

 

Tot de la INS: Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an

 

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna februarie a acestui an, la minus 8.872 de persoane, numărul celor decedaţi fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În februarie 2023, s-a înregistrat naşterea a 11.316 copii, cu 2.565 mai puţini decât în luna ianuarie 2023.

Potrivit INS, numărul deceselor înregistrate în februarie 2023 a fost de 20.188 (10.352 bărbaţi şi 9.836 femei), cu 4.048 decese (2.311 bărbaţi şi 1.737 femei) mai puţine decât în luna anterioară.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în februarie 2023 a fost de 79, în scădere cu 6 faţă de luna precedentă.

"Se remarcă o creştere semnificativă a numărului deceselor în luna octombrie 2021 când, în contextul pandemiei COVID19, s-a înregistrat cel mai mare număr de decese din întreaga perioadă de pandemie. În anul 2022, cel mai mare număr de decese s-a înregistrat în luna februarie, în perioada martie-iunie urmând o evoluţie descrescătoare. În luna august 2022 s-a înregistrat o nouă creştere a numărului de decese, urmată de o evoluţie oscilantă în perioada septembrie-noiembrie pentru ca, în luna decembrie 2022 şi luna ianuarie 2023, numărul deceselor să crească din nou. În luna februarie 2023 s-a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din cei doi ani precedenţi, dar şi faţă de luna ianuarie 2023", notează INS.

În februarie, 68,1% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8.581 decese, reprezentând 42,5%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 5.160 decese, reprezentând 25,6% la persoanele de 70-79 ani) şi 18%, reprezentând 3.630 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (92 decese), 20-29 ani (70 decese) şi 5-19 ani (63 decese).

După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna februarie 2023 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.294 persoane, reprezentând 55,9%); tumorile (3.504 persoane, reprezentând 17,4%); bolile aparatului respirator (2.002 persoane, reprezentând 9,9%).

Sporul natural s-a menţinut negativ (-8.872) în luna februarie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,8 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

În luna februarie 2023, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.099 căsătorii, cu 195 mai multe decât în luna ianuarie 2023. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 1.925 în luna februarie 2023, cu 1.268 mai multe decât în luna ianuarie 2023.

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna februarie 2023 a fost mai mic cu 501 comparativ cu aceeaşi lună din 2022. Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2023 (-8.872 persoane), la jumătate faţă de cel cu un an în urmă, februarie 2022 (-17.688 persoane).

Potrivit sursei citate, numărul persoanelor care au decedat în luna februarie 2023 a fost cu 9.317 mai mic faţă de februarie 2022. După primele trei cauze principale de deces, în luna februarie 2023, faţă de luna februarie 2022, s-au înregistrat cu 5.289 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului circulator, cu 3.769 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului respirator, dar şi cu 111 mai multe decese având cauză principală tumorile.

INS precizează că numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 1 mai mare în luna februarie 2023 decât cel înregistrat în februarie 2022.

În luna februarie 2023, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 9.751 de persoane (4.956 bărbaţi şi 4.795 femei), iar în mediul rural decesul a 10.437 persoane (5.396 bărbaţi şi 5.041 femei).

Faţă de aceeaşi lună din anul 2022, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 4.252 persoane (2.420 bărbaţi şi 1.832 femei) în mediul urban şi cu 5.065 persoane (2.831 bărbaţi şi 2.234 femei) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna februarie 2023, cu 28 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna februarie 2023 s-au pronunţat cu 262 de divorţuri mai puţine decât în luna februarie 2022. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465958.18RON
1 ETH = 15767.44RON
1 LTC = 426.33RON
1 XRP = 6.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17199.39-0.60%
BET-BK3189.94-0.98%
BET-EF925.91-0.37%
BET-FI60147.96-0.85%
BET-NG1216.02-0.30%
BET-TR37930.95-0.60%
BET-TRN36868.60-0.60%
BET-XT1476.12-0.63%
BET-XT-TR3200.10-0.63%
BET-XT-TRN3117.09-0.63%
BETAeRO920.88-0.10%
BETPlus2545.96-0.56%
RTL38151.24-0.41%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel