Deficit bugetar record. Elena Cristian: ”La un moment dat, lucrurile vor scăpa de sub control”

DCBusiness Team |
Data publicării:
Calculele oficiale nu se potrivesc cu realitatea
Calculele oficiale nu se potrivesc cu realitatea

Elena Cristian a ridicat o serie de întrebări legate de activitatea instituțiilor statului.

Publicitate

Avem un deficit bugetar de 37 de miliarde de lei în cinci luni. Numai în luna mai, cheltuielile au fost cu 10 miliarde mai mari decât veniturile. Cum se vor reduce cheltuielile? Elena Cristian, senior editor DCBusiness, consideră că, la cinci luni, finanțele țării arată dezastruos. 

”Cum să reducă din cheltuieli, dacă la cinci luni tocmai au crescut la 234 miliarde de lei. O creștere de 17% față de aceeași perioadă a anului trecut și o creștere de circa 10% față de estimarea din buget. Unde să le reducă? Au crescut cheltuielile cu achizițiile de bunuri și servicii. Și nu mă refer aici la marile investiții, pentru că nu există un boom în această direcție. Mă refer la cheltuielile curente, care au crescut foarte mult de la începutul anului. Ceea ce a dus la acel deficit record de 37 miliarde de lei. Să nu uităm că, anul trecut, în perioada similară era de 21 de miliarde de lei. Vorbim de niște cifre foarte, foarte mari, iar Ministerul Finanțelor recunoaște, în execuția bugetară pe care a postat-o cu întârziere pe propria platformă, că unul dintre motive este diminuarea veniturilor și încetinirea încasărilor la buget”, a amintit Elena Cristian la postul de televiziune B1TV. 

Două întrebări

Și ne întrebăm din nou: ce fac instituțiile statului și de ce încetinesc încasările la buget?, a continuat jurnalista. ”Pentru că merge prost economia, pentru că au estimat creșterea economică așa cum nu v-a fi, pentru că instituțiile statului nu își fac treaba, pentru că lumea s-a săturat să plătească taxe și impozite fără să primească nimic în schimb, nici măcar o siguranță legislativă și o stabilitate în acest sens. Trebuie să existe ceva explicații de ce la bugetul statului nu vin bani, nu vin nici măcar banii pe care se așteptau să-i încaseze

Cum vor reuși să scoată cămașa 

Din punctul meu de vedere, finanțele țării la cinci luni arată dezastruos. Dacă se va merge în această direcție, nu știu ce se va întâmpla la sfârșitul anului și nu știu cum vor reuși să echilibreze lucrurile sau, cumva, nu știu cum vor reuși să scoată cămașa, cum se spune. Iar asta pentru că cheltuielile cu dobânzile au crescut foarte, foarte mult față de perioada similară a anului trecut. Totul se rostogolește: ne împrumutăm tot mai scump, plătim tot mai mult și, la un moment dat, lucrurile vor scăpa de sub control din acest punct de vedere, știind că suntem deja în procedură de deficit excesiv”, a concluzionat Elena Cristian. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473474.67RON
1 ETH = 16643.70RON
1 LTC = 523.59RON
1 XRP = 11.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel