Declin al acţiunilor Pfizer

DCBusiness Team |
Data publicării:

Acţiunile Pfizer scad după anunţarea previziunilor anuale de profit.

Pfizer a estimat miercuri venituri şi un profit în 2024 sub estimările analiştilor, ceea ce a dus la un declin de 7% al acţiunilor producătorului american de medicamente, în predeschiderea şedinţei Bursei de la New York, chiar dacă a majorat obiectivul de reducere a costurilor cu 500 milioane de dolari, transmite Reuters.

Vânzările tratamentului antiviral Paxlovid şi ale vaccinului pe care Pfizer îl produce cu partenerul german BioNTech au sprijinit veniturile companiei în ultimii doi ani. Dar scăderea ratelor anuale de vaccinare şi a cererii pentru tratamente în 2023 au forţat compania să lanseze în octombrie un program de reducere a locurilor de muncă şi a cheltuielilor, pentru a face economii de cel puţin patru miliarde de dolari pe an.

Pfizer, care are aproape 83.000 de angajaţi pe plan global, a redus luna trecută 500 de locuri de muncă la fabrica sa din Marea Britanie.

De asemenea, Pfizer se aşteaptă să finalizeze joi achiziţia de 43 miliarde de dolari a producătorului de medicamente Seagen. Produsele acestei companii ar urma să adauge 3,1 miliarde de dolari la veniturile Pfizer în 2024, alte opt miliarde de dolari urmând să vină de la vaccinul Comirnaty şi tratamentul Paxlovid contra COVID-19.

Producătorul american de medicamente se aşteaptă la venituri anuale între 58,5 şi 61,5 miliarde de dolari, în timp ce analiştii previzionau, în medie, 63,17 miliarde de dolari.

De asemenea, compania estimează un profit ajustat între 2,05 şi 2,25 dolari pe acţiune, sub previziunile analiştilor, de 3,16 dolari per titlu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 373078.97RON
1 ETH = 7076.00RON
1 LTC = 334.38RON
1 XRP = 9.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel