I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi de plată a unor contribuţii la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2.2 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
Prin proiectul de lege se aprobă cuantumul și plata contribuției anuale de participare a Institutului Național de Expertize Criminalistice, în calitate de membru al Reţelei Europene a Institutelor de Științe Criminalistice (ENFSI), în limita echivalentului în lei al sumei de 3750 euro/an.
Această calitate îi conferă instituției dreptul de a participa la toate întrunirile și training-urile organizate la nivelul Reţelei Europene a Institutelor de Științe Criminalistice, fiind astfel în permanență la curent cu noile descoperiri în domeniu.
2. PROIECT DE LEGE pentru aderarea Inspecţiei Judiciare la Reţeaua Europeană a Serviciilor de Inspecţie Judiciară (RESIJ) şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale la aceasta, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
Proiectul de lege aprobă aderarea Inspecției Judiciare, ca membru cu drepturi și obligații depline, la Rețeaua Europeană a Serviciilor de Inspecție Judiciară (RESIJ).
De asemenea, prin proiectul de lege se aprobă plata cotizației anuale, începând cu anul 2024, în limita echivalentului în lei al sumei de 5000 euro/an de la bugetul de stat, prin bugetul CSM, pentru Inspecția Judiciară.
Informații suplimentare: Rețeaua Europeană a Serviciilor de Inspecție Judiciară (RESIJ) a fost înființată în anul 2019 ca asociație internațională fără scop lucrativ de utilitate internațională și reunește serviciile naționale de inspecție judiciară din Franța, Belgia, Portugalia, Italia, România, Cehia, Bulgaria și Spania, iar Albania deține statut de observator.
Scopul asociației este de a optimiza cooperarea între serviciile care efectuează misiuni de inspecție judiciară în statele membre ale Uniunii Europene și în statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană și de a promova o bună înțelegere reciprocă între acestea.
II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, precum şi a altor acte normative
Actul normativ transpune în legislația națională Directiva (UE) 1/2019 privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne.
Transpunerea în legislația internă a Directivei va fi asigurată prin modificarea și completarea corespunzătoare a Legii concurenței nr.21/1996, act normativ care conține deja prevederi privind constituirea, atribuțiile și competențele conferite autorității administrative autonome naționale în domeniul concurenței, respectiv Consiliul Concurenței, precum și procedura privind aplicarea atât a art. 101 şi 102 din TFUE, cât şi a dreptului intern care asigură aplicarea la nivel naţional a acestor prevederi.
Transpunerea în legislația națională a prevederilor prezentei directive a fost deja realizată parţial printr-o serie de acte normative, care au fost notificate Comisiei Europene.
2. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind înființarea, dezvoltarea și administrarea unui Hub Financiar la nivelul Ministerului Finanțelor
Prin ordonanța de urgență, se prevede înființarea și dezvoltarea unui centru de servicii și date financiare, fiscale și vamale al administrației publice, modern, sustenabil și optimizat tehnico-financiar, la nivelul Ministerului Finanțelor, denumit Hub Financiar, precum și declararea acestuia de uz și interes public național pentru securitatea financiară a statului.
Centrul va funcționa ca un sistem de comunicare multi-anual între guvern, cetățeni, mediul de afaceri și furnizorii de servicii și va permite Ministerului Finanțelor să asigure creșterea accesului la informații, centralizarea și integrarea datelor și aplicațiilor, eficientizarea procesului de decizie în activitatea publică, creșterea veniturilor și reducerea costurilor.
Sistemele și aplicațiile informatice utilizate în cadrul Hub-ului Financiar se vor interconecta la nivel de servicii cu Platforma de Cloud Guvernamental.
De asemenea, ordonanța reglementează securitatea cibernetică, atribuțiile, responsabilitățile privind realizarea și implementarea elementelor cu componentă de securitate națională ale Hub-ului Financiar, precum și prelucrarea datelor.
3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri pentru consolidarea capacităților tehnice necesare funcționării Sistemului informatic al Ministerului Finanțelor
Actul normativ reglementează măsurile tehnice și administrative necesare retehnologizării Centrului Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor. De asemenea, se prevede construirea unui centru de date pentru dezvoltarea capacităților de găzduire a sistemelor de comunicații și de tehnologia informației. Finanțarea cheltuielilor se asigură prin Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat.
III. HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei pe Termen Lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050
Strategia aprobată propune opțiuni de politici și măsuri pentru decarbonizarea sectoarelor economice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestei strategii, România își propune să devină neutră din punct de vedere climatic în 2050, urmând să reducă nivelul emisiilor cu 99% în 2050, comparativ cu nivelul din 1990.
Realizarea obiectivelor incluse în strategie impune participarea activă a tuturor sectoarelor economice, în special a celor șase sectoare cheie: Energie, Transport, Clădiri și Încălzire & Răcire, Agricultura și Silvicultura, Deșeuri.
România a început deja procesul de decarbonizare prin reducerea emisiilor cu 62% în 2019 față de nivelul din 1990.
2. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea hotărârilor cuprinse în Protocolul celei de a doua sesiuni extraordinare a Comisiei hidrotehnice interguvernamentale, convenit la 1 august 2023, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău, la 28 iunie 2010
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
3. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1157/2001
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
4. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1157/2023 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanțarea cheltuielilor cu materiale și prestări de servicii cu caracter medical
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
5. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea art. 18 alin. (4) lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr.844/2023 privind aprobarea procedurii de implementare a Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
6. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Se suplimentează bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 cu suma de 150 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023. Fondurile se alocă pentru asigurarea în integralitate a cofinanțării proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă aferente PNDR 2014-2020 finanțat din FEADR.
7. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Se suplimentează bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2023 cu suma de 99,51 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023. Fondurile se alocă pentru plata unor drepturi salariale ale personalului aparatului propriu și instituțiilor subordonate aferente lunii noiembrie.
8. HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 341 din 12 aprilie 2023 privind aprobarea obiectivelor etapei a XXIII-a 2023 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 256/2010
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
9. HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă
Prin actul normativ se modifică și se completează cadrul financiar aplicabil reformelor, investițiilor și proiectelor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență.. Măsurile stabilite prin această hotărâre pentru derularea fluxurilor financiare decurg din modificările aduse în privința acestora, prin OUG nr. 76/2023 pentru modificarea și completarea OUG nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență nr. 124/2021.
Astfel, prin actul normativ se prevede aprobarea modificării și completării cadrului instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență și modificarea/completarea mecanismului privind gestionarea financiară a acestor fonduri, astfel încât să clarifice fluxurile financiare dintre structurile de implementare și coordonatorii de reforme și/sau investiții și beneficiarii PNRR.
10.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Guvernul a aprobat majorarea bugetului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu suma de 400 milioane lei pentru onorarea cererilor de plată/rambursare depuse de beneficiarii POR și POIM, pentru acoperirea parţială a sumelor indisponibile la momentul actual. Suma se alocă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023.
11.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind stabilirea localităţilor care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă acestea
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
12.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Consiliului Superior al Magistraturii
Se suplimentează bugetul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin alocarea sumei de 8,1 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru plata drepturilor salariale curente, chirii, diurne, transport ale personalului din cadrul CSM și Inspecției Judiciare și a plății membrilor comisiilor de la concursurile organizate de CSM, respectiv a sumei de 3 milioane lei, reprezentând credite de angajament și credite bugetare, pentru plata drepturilor salariale curente, chirii, diurne, transport ale personalului Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale Grefieri și a sumelor pentru plata cu ora a formatorilor colaboratori, care au desfășurat activități în cadrul procesului de formare inițială în perioada octombrie - noiembrie 2023.
13.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ,,Autostrada Sibiu - Piteşti" - Secţiunea 3 Cornetu -Tigveni, necesare pentru realizarea ,,Ecoductului Călineşti", precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
Se aprobă amplasamentul și declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe raza lucrărilor la Autostrada Sibiu Piteşti" - Secțiunea 3 Cornetu - Tigveni, necesare pentru realizarea „Ecoductului Călinești".
Suma aferentă despăgubirilor se ridică la 114.400 lei, pentru un număr de două imobile este și o suprafață de 14.143 de metri pătrați de teren, situată pe raza localităților Racovița, jud. Vâlcea.
14.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Secţiunea II: Miercurea Nirajului- Leghin km 22+000 -km 181+195", judeţul Mureş, judeţul Harghita şi judeţul Neamţ
Guvernul a aprobat realizarea secțiunii II din Autostrada Târgu Mureș – Neamț, lucrare care va cuprinde circa 159 de km, cu 265 de poduri, viaducte și pasaje, 47 de tuneluri, 5 noduri rutiere, 8 parcări de scurtă durată, un punct de sprijin, 8 spații de servicii și 2 centre de întreținere și coordonare.
Valoarea totală a investiției este de 37,48 miliarde lei (inclusiv TVA).
Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2017, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, precum și din alte surse legal constituite.
15.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Târgu Mureş-Târgu-Neamţ- secţiunea I: Târgu Mureş-Miercurea Nirajului, km 0+ 000- km 22 + 000 şi legătura la Autostrada A3 (2,4 km)", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ - teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional
Actul normativ aprobă suma necesară pentru plata despăgubirilor, circa 13,89 milioane lei, pentru un număr de 1193 imobile, în suprafață totală de circa 3,4 milioane mp, aflate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Târgu Mureș-Târgu-Neamț – secțiunea I: Târgu Mureș-Miercurea Nirajului, km 0 + 000-km 22 + 000 și legătura la Autostrada A3 (2,4 km)”. Fondurile necesare plății despăgubirilor se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Realizarea proiectului revine Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.
16.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru reaprobarea Notei de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii ,,Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători”
Prin actul normativ se reaprobă necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente achiziției de rame electrice noi în cadrul proiectului de investiții „Achiziția de 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători", pentru conectarea centrelor urbane din România.
Introducerea locomotivelor electrice LE, ce fac obiectul acestei achiziții publice, vizează creșterea eficienței modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători, reducerea poluării și creșterea vitezei de circulație a trenurilor pe o serie de rute de pe rețeaua feroviară publică electrificată sau în curs de electrificare, după cum urmează:
1. Dej - Brașov - București - Constanța;
2. Timișoara - Arad - Brașov - București - Constanța;
3. Timișoara - Cluj - lași;
4. lași/ Suceava - București - Constanța.
Astfel, în conformitate cu propunerea financiară a operatorului economic, pentru achiziționarea a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, este necesară suma totală de 528,882 milioane lei cu TVA, durata de execuție a proiectului de investiții fiind de 31 luni.
Finanțarea cheltuielilor de investiții se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare și Reziliență, „Componenta 4 - Transport sustenabil” și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
17.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
18.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
Guvernul a majorat bugetul Ministerului Transporturilor cu suma de 170 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru plata obligațiilor Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R–S.A. către bugetul general consolidat și pentru asigurarea cheltuielilor necesare întreținerii și funcționarii/exploatării infrastructurii feroviare publice.
19.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Educației, pentru Universitatea din Oradea
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
20.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea caracteristicilor tehnice şi a valorii de inventar a bunului imobil identificat cu nr. MF 120940, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, instituţie aflată în subordinea ministerului, ca urmare a reevaluării si a înscrierii acestuia în cartea funciară
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
21.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea unor cheltuieli descentralizate pentru servicii sociale destinate persoanelor vârstnice şi persoanelor cu handicap
Prin actul normativ se prevede finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiului București, pe anul 2023, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, respectiv finanțarea serviciilor sociale prestate în căminele pentru persoane vârstnice, a serviciilor acordate prin unitățile de îngrijire la domiciliu și centrelor de zi de asistență și recuperare pentru persoanele vârstnice, măsurile de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap și drepturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizațiile lunare, cu suma de 440,937 milioane lei.
Suma se alocă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023.
22.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru titlul 57 „Asistență socială”
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pe anul 2023 cu suma de 95 milioane lei credite de angajament, respectiv 95 milioane lei credite bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Fondurile se alocă pentru plata pensiilor, ajutoarelor și indemnizațiilor pentru pensionari pentru luna decembrie 2023.
23.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru retragerea statutului de utilitate publică recunoscut Fundaţiei "Preţuieşte Viaţa"
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
24.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr.1025/2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem-pilot, precum şi a celor privind operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
25.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din județele Sibiu, Brașov şi Călărași
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
26.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Anexei nr. 1 şi Anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr. 251/1994 privind stabilirea componenței, a atribuțiilor şi a modului de organizare şi funcţionare a Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
27.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unui imobil din domeniul privat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, precum şi pentru completarea anexei nr.7 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
28.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui bun cultural mobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României, şi modificarea Anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
29.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea acumulării unor stocuri de urgenţă în rezerva de stat şi aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru protecţia populației din satul Tufanu, comuna Mălureni, judeţul Argeş în vederea atenuării riscului de excluziune socială
Populația din satul Tufanu, comuna Mălureni, județul Argeș, va beneficia de ajutoare umanitare interne de urgență de la rezerva de stat, în valoare de circa 340 milioane lei, constând în elemente modulate de construcții și kit-urile de interconectare aferente care să deservească drept săli de clasă.
Guvernul a aprobat acordarea imediată a acestor ajutoare cu scopul de a atenua riscul de excluziune socială pentru elevii din acest cătun care în prezent sunt nevoiți să traverseze un deal împădurit, fără drum rutier de acces, pe o distanță de 7 km dus-întors pentru a merge la școala gimnazială din Mălureni și pentru copiii neșcolarizați, cu vârste între 3 și 6 ani.
Elementele modulate și kiturile aferente ce vor fi acordate populației din satul Tufanu sunt prevăzute a fi scoase din stocurile de urgență la rezerva de stat în anul 2023 care vor fi constituite, conform aceleiași Hotărâri a Guvernului, prin acumularea a 50 de bucăți kit interconectare construcții ușoare din elemente modulate, a 50 de holuri de legătură construcții ușoare din elemente modulate și 50 kit-uri de interconectare holuri, în limita sumei de 2,5 milioane lei. Această sumă poate fi actualizată în funcție de prețurile pieței estimate la data declanșării acțiunii de acumulare, iar fondurile necesare se asigură din bugetul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Fondurile necesare reîntregirii stocurilor rezervă de stat diminuate se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului – Administrația Națională a Rezervelor de stat și Probleme Speciale.
30.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanțarea contribuțiilor pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țară
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
31.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea plăţii unei contribuții financiare voluntare a României la bugetul Comitetului de experţi pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului MONEYVAL, din cadrul Consiliului Europei
Se aprobă suma de 15.000 de euro pentru plata unei contribuții financiare voluntare a României la Bugetul Comitetului de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului MONEYVAL, din cadrul Consiliului Europei.
Suma se suportă din bugetul aprobat Ministerului Finanţelor, pentru anul 2023.
32.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar, adresei poştale, denumirii şi descrierii tehnice ale unor bunuri imobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Mehedinţi
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
33.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Institutul Național de Statistică
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
34.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
35.HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru suplimentarea bugetului Înaltei Curți de Casație și Justiție din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru asigurarea cheltuielilor cu chiria aferentă spațiului închiriat în baza Acordului cadru. nr. 30/27.06.2023, încheiat între Înalta Curte de Casație și Justiție și Camera de Comerț și Industrie a României, cu precizarea că respectarea prevederilor art. II din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative intră în responsabilitatea exclusivă a ordonatorilor principali de credite
Hotărârea de Guvern a fost adoptată.
36.HOTĂRÂRE DE GUVERN privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru unele unități administrativ-teritoriale
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a decis, în ședința de astăzi, alocarea sumei de 1,58 miliarde lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital și pentru continuitatea derulării unor programe de investiții din 3.044 de unități administrativ-teritoriale.
Comunicatul Ministerului Dezvoltării: https://t.ly/sISGu
IV. ANALIZE
1. ANALIZA referitoare la PROIECTUL DE LEGE privind energia eoliană offshore
Actul normativ rămâne în analiza Guvernului.
V. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea măsurilor şi a Raportului de analiză şi eficientizare a cheltuielilor publice în domeniul sănătăţii
Măsurile de eficientizare a cheltuielilor publice din domeniul sănătăţii vizează:
- Creșterea numărului de consultații preventive acordate de medicii de familie persoanelor înscrise în listele proprii.
· Măsura urmărește creșterea numărului de pacienți cărora medicul de familie le acordă servicii de prevenție și optimizarea modului de efectuare a serviciilor medicale, de calitate. Totodată, măsura urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a populației şi a sistemului de decontare a serviciilor medicale prestate de medici de familie.
- Stimularea medicilor de familie și a medicilor din ambulatoriul de specialitate pentru specialități clinice, pentru monitorizarea pacienților cu afecțiuni cronice.
· Măsura urmărește optimizarea procesului de monitorizare a pacienților cu afecțiuni cronice, prin îmbunătățirea colaborării dintre medicii de familie, medicii specialiști din ambulatoriile de specialitate și furnizorii de servicii medicale paraclinice, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate a populației, pentru creșterea calităţii vieții pacienților şi pentru prevenirea complicațiilor afecțiunilor existente.
- Raționalizarea cheltuielilor cu concediile medicale, prin stabilirea unul cuantum realist al indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate aferente concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi a celor aferente concediilor medicale acordate în anumite situații speciale.
· Măsura urmărește stabilirea cuantumului acestor indemnizații, astfel încât acesta să nu depășească nivelul venitului realizat din salarii, prin modificarea procentelor actuale.
- Îmbunătățirea sustenabilității sistemului de asigurări sociale de sănătate prin colectarea şi utilizarea în mod eficient a resurselor.
· Măsura urmărește creșterea resurselor bugetului FNUASS, prin creșterea gradului de colectare a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de angajatori şi asigurați, şi reanalizarea scutirilor de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru categoriile exceptate, care însă beneficiază de serviciile furnizate în cadrul sistemului public de sănătate.
- Optimizarea modului de prescriere/decontare a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală (atât de către medicii de familie cât și de către medici de specialitate), inclusiv prin modificarea procentului de compensare a medicamentelor din Lista de medicamente.
· Măsura urmărește prescrierea, cu prioritate, a medicamentelor biosimilare şi eliberarea cu prioritate a medicamentelor generice, în vederea influențării în mod pozitiv a industriei farmaceutice autohtone, precum şi ajustarea procentului de compensare al medicamentelor utilizate pentru tratarea bolilor altele decât bolile cu impact major asupra stării de sănătate a populației, care să permită o utilizare mai eficientă a sumelor alocate în bugetul FNUASS cu această destinație.
Guvernul României și-a asumat, prin PNRR, realizarea sistematică a analizelor e cheltuieli în proiectele de buget ale ordonatorilor de credite și luarea unor măsuri pentru eficientizarea acestora.
2. MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de colaborare în domeniul educaţiei între Ministerul Educaţiei din România şi Ministerul Educației, Științei, Culturii şi Sporturilor din Republica Armenia
Memorandumul aprobat prevede continuarea acțiunilor de cooperare bilaterală în domeniul educației cu Republica Armenia, precum acordarea de burse pentru studii superioare de licență, masterat și doctorat, și pentru stagii de specializare, funcționarea lectoratului de limbă, cultură și civilizație românească din cadrul Universității de Limbi și Științe Sociale “V. Brusov” din Erevan și a lectoratului de limbă armeană din cadrul Universității București.
3. MEMORANDUM cu tema: Excepție de la prevederile Art. II. Alin (1) și (2) din OUG nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
Memorandumul a fost aprobat.
4. MEMORANDUM cu tema: Încheierea de angajamente legale, respectiv depășirea limitelor de plăți la titlul de cheltuieli bugetare ”Bunuri și servicii”, prin excepție de la art. I, alin. (1) si alin. (2) al OUG nr. 90/2023, de către Ministerul Educației, respectiv Școala Națională de Studii Politice și Administrative, pentru suma de 1.037.347 lei, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1026/2023 privind aprobarea normativelor de cheltuieli și a devizului estimativ de cheltuieli aferente evenimentului "Forumul global privind viitorul educației și al competențelor 2030, ediția a V-a”, organizat în cadrul proiectului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ”Educația 2030”, în perioada 6-8 decembrie 2023, la București, Palatul Parlamentului
Memorandumul a fost aprobat.
5. MEMORANDUM cu tema: Încheierea de angajamente legale pentru Asociații şi fundaţii până la sfârşitul anului 2023 pentru Ministerul Apărării Naţionale
Memorandumul a fost aprobat.
6. MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea limitelor de cheltuieli aprobate pe luna noiembrie 2023 precum şi a limitelor de plăţi pentru lunile noiembrie şi decembrie şi aprobarea încheierii de angajamente legale pentru Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Memorandumul a fost aprobat.
7. MEMORANDUM cu tema: Achiziţia de licenţe software Microsoft M365 şi Plexos, necesare desfăşurării activităţii curente a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)
Memorandumul a fost aprobat.
8. MEMORANDUM cu tema: Aprobare depășirea plăților medii pentru perioada ianuarie-septembrie și modificare limite de credite bugetare pe luna decembrie 2023 la titlul ”Active nefinanciare”
Memorandumul a fost aprobat.
9. MEMORANDUM cu tema: Depășirea mediei plăților pe primele nouă luni în luna noiembrie 2023 la titlul de cheltuieli bugetare "Bunuri şi servicii"
Memorandumul a fost aprobat.
10.MEMORANDUM cu tema: Dezvoltarea unor funcționalități bazate pe tehnologia AI care vor fi utilizate în activitatea de management al riscurilor din cadrul Autorității Vamale Române
Memorandumul a fost aprobat.
11.MEMORANDUM cu tema: Realizarea și implementarea Sistemului național RO e-Sigiliu
Memorandumul a fost aprobat.
12.MEMORANDUM cu tema: Extinderea Sistemului național RO e-Factura la relația B2B și utilizarea informațiilor în vederea consolidării sustenabilității financiare a României, eficientizării colectării impozitelor și taxelor, îmbunătățirii și consolidării gradului de colectare a TVA și prevenirii/combaterii evaziunii fiscale
Memorandumul a fost aprobat.
13.MEMORANDUM cu tema: Dezvoltarea unui modul de analiză a informațiilor conținute de Sistemul național RO e-Transport și interconectarea cu alte sisteme de monitorizare deţinute şi/sau utilizate de instituţiile sau autorităţile publice cu atribuții în domeniul transporturilor
Memorandumul a fost aprobat.
14.MEMORANDUM cu tema: Dezvoltarea unui modul de analiză de risc a informațiilor colectate de la aparatele de marcat electronice fiscale și de detectare a anomaliilor
Memorandumul a fost aprobat.
15.MEMORANDUM cu tema: Extinderea capacitatii de analiza pentru datele colectate prin D406 – Fișierul standard de control fiscal și utilizarea informațiilor în vederea consolidării sustenabilității financiare a României, eficientizării colectării impozitelor și taxelor, îmbunătățirii și consolidării gradului de colectare a TVA și prevenirii/combaterii evaziunii fiscale
Memorandumul a fost aprobat.
16.MEMORANDUM cu tema: Extinderea Spațiului Privat Virtual și utilizarea informațiilor în vederea consolidării sustenabilității financiare a României, eficientizării colectării impozitelor și taxelor, îmbunătățirii și consolidării gradului de colectare a TVA și prevenirii/combaterii evaziunii fiscale
Memorandumul a fost aprobat.
17.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale la categoriile de cheltuieli bugetare prevăzute la art. I, alin. (1) şi la art. II, alin. (1) din OUG 90/2023, respectiv depăşirea limitelor de plăţi lunare efectuate în perioada noiembrie - decembrie 2023 la titlul 20 "Bunuri şi servicii" şi la titlul 71 "Cheltuieli de capital" şi suplimentarea limitelor de cheltuieli pentru luna noiembrie 2023 cu încadrare în bugetul aprobat la titlurile de cheltuieli menţionate, pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Memorandumul a fost aprobat.
18.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale şi depăşirea limitelor de plăţi pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. I şi la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2023, precum şi majorarea limitelor de credite de angajament şi credite bugetare pentru luna decembrie 2023, conform prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2023 pentru Ministerul Justitiei, instanţele judecătoreşti şi instituţiile subordonate/aflate în coordonare
Memorandumul a fost aprobat.
19.MEMORANDUM cu tema: Suplimentarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament pentru luna decembrie 2023
Memorandumul a fost aprobat.
20.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii de angajamente legale şi depăşirea mediei plăţilor la titlul de cheltuieli bugetare "Bunuri şi servicii" şi aprobarea încheierii de angajamente legale şi depăşirea mediei plăţilor pentru categoriile de cheltuieli de investiţii prevăzute la art. 38¹ din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare
Memorandumul a fost aprobat.
VI. NOTE
1. NOTĂ cu tema: Aprobarea transmiterii de către Guvern, prin Secretariatul General al Guvernului, a cererii către Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, privind emiterea unei hotărâri care are ca obiect transmiterea terenului în suprafaţă de 501 mp situat în Aleea Parcului nr. 7, municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, în domeniul public al statului în vederea dării acestuia în administrarea Ministerului Educaţiei pentru Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca
Guvernul a luat act de această notă.
2. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Judeţean Alba în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al Judeţului Alba, în domeniul public al statului în vederea dării în administrare Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor - Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate
Guvernul a luat act de această notă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.