Decizie, după cele 10 săptămâni de grevă de la Electrolux

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Valoarea acţiunilor Electrolux, cel mai mare producător european de electrocasnice, a scăzut luni cu 12%
Valoarea acţiunilor Electrolux, cel mai mare producător european de electrocasnice, a scăzut luni cu 12%

Cei 400 de muncitori de la fabrica Electrolux din Satu Mare, aflaţi în cea de-a zecea săptămână de grevă, îşi încheie protestul, după ce sindicaliştii şi conducerea fabricii au ajuns la o înţelegere, a anunţat, joi, preşedintele sindicatului Samus, Sorin Faur. 

Potrivit acestuia, s-a obţinut o creştere salarială de 5,5% şi un bonus de prezenţă de 240 de lei brut, începând cu 9 mai 2019, şi o creştere de 5,5% şi un bonus de prezenţă de 480 de lei, începând cu 1 ianuarie 2020. Celelalte prevedero din vechiul contract colectiv de muncă rămân neschimbate. 

"De mâine (vineri n.r.), toată lumea la locul de muncă. Cine lipseşte este considerat absent. Încercaţi să nu provocaţi, pentru că ştim că sunt anumite animozităţi, să nu faceţi lucruri care nu corespund regulamentului intern. Nu daţi naştere la provocări. Eu spun că greva nu a fost degeaba. Anumite aspecte pe care le-am cerut noi la început au fost acceptate, nu a fost suma fixă pe care am cerut-o noi, dar până la urmă acel bonus de prezenţă, acei 480 de lei, se poate interpreta ca un fel de sumă fixă care se dă numai şi numai la muncitori. Am început cu o sumă de prezenţă de 150 de lei şi am ajuns la 480 de lei, nu acum, dar peste câteva luni. E o diferenţă foarte mare", a spus Sorin Faur. 

Citește și: Electrolux vrea să se mute în Polonia

Greva de la Electrolux a început pe 4 martie, pe perioadă nedeterminată. Sindicaliştii au cerut o creştere salarială în sumă fixă, de 350 de lei, adică 2 lei pe oră. După negocieri, au acceptat o creştere salarială în procente. 

În total, Electrolux are 930 de muncitori, care beneficiază de Contractul Colectiv de Muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5295
Diferența 0.0179
Zi precendentă 4.5116
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5295 RON
GBP flag1 GBP = 5.8826 RON
CHF flag1 CHF = 5.2969 RON
AUD flag1 AUD = 2.8108 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.1990 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4551 RON
XAU flag1 XAU = 450.1929 RON
Monede Crypto
1 BTC = 378163.70RON
1 ETH = 8212.89RON
1 LTC = 379.66RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel