De ce apar mai târziu gustoasele roșii românești. Care este cauza

Mihai Paul |
Data publicării:
Legumicultorii spun că sunt roșii cu gust
Legumicultorii spun că sunt roșii cu gust

Roșiile românești vor apărea mai târziu pe tarabe din cauza scăderilor de temperatură înregistrate în ultimul timp.

Fermierii care cultivă tomate în spaţii protejate şi care au aplicat pentru a beneficia de ajutorul de minimis de cel mult 15.000 de euro ce se acordă anul acesta îşi vor putea valorifica produsele şi în perioada 1-15 iunie, se arată într-un proiect de HG aflat în dezbatere publică. Potriivit legislaţiei în vigoare, perioada de valorificarea a producției prevăzute se face în perioadele ianuarie-mai inclusiv și/sau noiembrie - 20 decembrie inclusiv.

"În primăvara anului 2019, pe fondul unei nebulozități accentuate în perioada înfloririi și a temperaturilor scăzute înregistrate până în apropierea datei de 1 aprilie, necorelate cu factorii de creștere și dezvoltare, a avut loc o decalare a perioadei de vegetație și întârzierea tuturor celorlalte fenofaze. Astfel, înflorirea și legarea întârziată au determinat fructificarea și coacerea tardivă a fructelor", se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Citește și:Sfaturi de la cunoscători. Care sunt cele mai profitabile roșii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7417
Diferența -0.0119
Zi precendentă 4.7536
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7417 RON
GBP flag1 GBP = 5.9965 RON
CHF flag1 CHF = 5.2954 RON
AUD flag1 AUD = 2.9964 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3060 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4259 RON
SEK flag1 SEK = 0.4467 RON
XAU flag1 XAU = 443.9424 RON
Monede Crypto
1 BTC = 398736.76RON
1 ETH = 11005.25RON
1 LTC = 596.27RON
1 XRP = 10.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17659.650.47%
BET-BK3336.850.41%
BET-EF960.810.34%
BET-FI62359.660.25%
BET-NG1280.58-0.25%
BET-TR38942.460.47%
BET-TRN37851.950.47%
BET-XT1513.330.35%
BET-XT-TR3280.530.35%
BET-XT-TRN3195.470.35%
BETAeRO866.810.58%
BETPlus2605.630.53%
RTL39312.940.44%

Comunicate de presa

Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel