Dazastrul e aproape. Țările, amenințate de încălzirea globală

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Foametea va face ravagii
Foametea va face ravagii

Anul 2018 a fost cel mai călduros din toată istoria consemnărilor meteorologice. Iar iunie 2010 a fost ”cea mai încinsă” de când se fac astfel de măsurători. Deși schimbările climatice reprezintă un fenomen global, efectele lor diferă de la regiune la regiune. Oamenii de știință au identificat țările care vor avea cel mai mult de suferit în următoarele decenii. 

India. Temperaturile tot mai ridicate vor aduce foametea, pentru că populația unui dintre cele mai populate state ale lumii depinde de agricultură. Oricum recoltele s-au diminuat puternic în ultimii ani, provocând moartea a 60.000 de oameni, potrivit Business Insider. Și nu e decât începutul. Pentru că, potrivit prognozelor, până în 2050, India va reprezenta 25% dintre toate decesele care se vor înregistra la nivel mondial din cauza crizei alimentarei. Temperatura medie continuă să urce, astfel că, în câțiva ani, ea va crește cu 2 grade Celsius.

Namibia

În ultimii șanse ani, Namibia s-a confruntat cu șase secete de amploare. În aceste condiții, fiecare al cincilea locuitor al țării suferă de foame. Experții au calculat că deficitul de umiditate va reduce recoltele cu 53%, iar pe viitor situația se va înrăutăți.

Mauritania

90% din populația țării depind direct de agricultură, dar condițiile pentru dezolvarea acestui domenii vor deveni tot mai nefavorabile. Sezonul de caniculă (peste +35 de grade Celsius) se va prelungi cu încă o lună. Sezonul ploilor va deveni însă mai intens, dar mai scurt.

China

Experții sunt de părere că marele stat asiatic va înregistra cel mai mare număr de victime provocate de criza alimentară - pănă la 330.000 de pe an. Seceta, inundațiile, furtunile amenință o treime din întreaga suprafață agricolă a țării, iar lucrurile se vor agrava pe măsura creșterii nivelului mărilor și a extinderii ariei de caniculă. Prin urmare, până în 2100, unele zone ale Chinei vor deveni de nelocuit.

Citește și Schimbările climatice ne lasă cu farfuriile goale

Maldive

Cel mai mare pericol îl reprezintă inundațiile. 80% din teritoriul Mauritaniei se află la cel mult un metru deasupra nivelului mării, iar mai mult de jumătate de principalele localități sunt situate de-a lungul litoralului. Mauritania se va număra printre primele regiuni care vor cunoaște consecințele directe ale încălzirii globale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467284.71RON
1 ETH = 16296.78RON
1 LTC = 477.32RON
1 XRP = 6.89RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel