"Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul ANOFM, în prima lună a anului 2020 au fost încadrate în muncă 19.184 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 ianuarie 2020, 7.337 au peste 45 de ani, 4.632 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 3.907 au între 25 şi 35 de ani, iar 3.308 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 2.133 tineri NEET)", informează instituţia într-un comunicat remis marţi Agerpres.
ANOFM. Ce s-a întâmplat cu rata șomajului la început de an
Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (10.215), numărul femeilor fiind de 8.969.
În funcţie de rezidenţă, 10.377 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 8.807 persoane sunt din mediul rural.
Potrivit sursei citate, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (6.639), profesionale (4.617), gimnaziale (3.968), 1.881 fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM în prima lună a anului 2020, 10.061 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Timiş ocupă primul loc (1.734), urmat de Bucureşti (1.637), Suceava (1.105) şi Neamţ (911).
"Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată", precizează reprezentanţii ANOFM.
În prima lună a anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 49.058 persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.