Publicitate
Daniela Dărăban a declarat că: ”Eu am făcut un calcul pe măsurile luate de Guvernul României în ceea ce privește protecția consumatorului și, cu mențiunea că sunt calcule pe consum mediu, pe valori medii, aș vrea cumva să învățăm să ne uităm corect și, cum spuneam, realist la cifre, pentru că numai așa putem să luăm deciziile corecte. Astfel, consumatorul casnic din România, în fața acestor creșteri abrupte de preț, a fost protejat”, a afirmat reprezentantul ACUE
Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie, și-a continuat ideea afirmând că: ”Dacă ne uităm pe structura de consum și din cifrele adunate inclusiv la nivelul membrilor ACUE, vă pot spune că peste jumătate, deci 54 la sută, 4,9 milioane de clienți, care se află în marja de până la o sută de kilowați, au avut o factură undeva la 34 de lei. 34 la sută, respectiv 3,4 milioane de clienți s-au încadrat în tranșa de consum de până la 300 de kilowați, iar pe această tranșă consumul este undeva la 150 de kilowați, și au plătit undeva o factură de 120 de lei”.
Dărăban a mai explicat că: ”Acuma, dacă pleci de la un punctul de referință gratis, 120 de lei, 34 de lei, pot să pară mult, dar eu cred că trebuie să învățăm că energia nu e gratis. Este o marfă care are un cost, pe care îl plătești. Dar eu insist cu toată responsabilitatea că aceste măsuri au protejat într-o foarte, foarte mare măsură clientul din România”.
Reprezentantul ACUE a mai afirmat că: ”Acum este foarte adevărat, și o să mă duc mai departe pe un alt element respectiv modul în care ne gestionăm ieșirea din criză și cum ne pregătim să fim mai puternici odată cu ieșirea din criză, trebuie să avem în vedere un pic și instrumentele pe care le-am folosit. Și cu riscul de a plictisi, pentru că știu că am repetat de foarte multe ori în această perioadă acest element, dar este important. Aceste scheme au fost prefinanțare de către furnizori, adică există prin legislația în vigoare, prevederi care prin care furnizorii alocă aceste finanțări”.
Mai multe detalii în dezbatere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.