Dan Barna, candidat la prezidențiale, Cioloș, premier - surse

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Dan Barna și Dacian Cioloș
Dan Barna și Dacian Cioloș

Preşedintele USR, Dan Barna, va fi candidatul Alianţei 2020 USR PLUS la prezidenţiale, iar Dacian Cioloş va fi candidat pentru funcţia de premier, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse din alianţă. 

Conform acestor surse, la negocierile de vineri s-a ajuns la un protocol, care trebuie validat de Biroul Naţional al USR şi de Consiliul Naţional al PLUS. 

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat pentru AGERPRES că negocierile vor continua şi pentru alegerile locale şi parlamentare. 

Dan Barna la Congresul USR: Acum este momentul nostru!

"Ce a ieşit pe spaţiul public (candidatura lui Dan Barna, n.r.) a ieşit pe surse din şedinţa comisiilor de negociere USR PLUS. Aştept şi eu să vorbesc cu Dan Barna şi colegii mei de acolo şi să văd ce s-a discutat, în principiu se pare că asta e direcţia în care merg negocierile şi mă aşteptam ca asta să se întâmple. Adică noi am mai declarat că vom merge împreună în continuare, am mai declarat că probabil va fi un tandem între Dan Barna - prezidenţiale şi Dacian Cioloş - prim-ministru. În perioada următoare vom încheia un protocol electoral pe care noi îl vom ratifica în Comitetul Politic din 3 august, protocol de alianţă electorală şi, practic, vom închide discuţiile pe această rundă de alegeri care vin acum, prezidenţiale, urmând ca cele două comisii să se întâlnească în continuare şi să vină cu soluţii pentru următoarele alegeri, locale şi parlamentare", a afirmat Ionuţ Moşteanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5115
Diferența -0.0441
Zi precendentă 4.5556
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.5115 RON
GBP flag1 GBP = 5.7821 RON
CHF flag1 CHF = 5.3594 RON
AUD flag1 AUD = 2.7136 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1762 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4120 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 441.8413 RON
Monede Crypto
1 BTC = 371767.41RON
1 ETH = 7405.31RON
1 LTC = 339.26RON
1 XRP = 9.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel