Dan Armeanu: Pensiile private ale românilor sunt în siguranță

Matei Ion |
Data publicării:
Dan Armeanu
Dan Armeanu

Dan Armeanu, vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private, afirmă că pensiile private ale românilor sunt în siguranță și nu sunt afectate de volatilitățile conjuncturale ale piețelor financiare.

Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private – domnul Dan Armeanu, a declarat: 

”Economia mondială este influentata de pandemia COVID – 19, întreprinderile și-au redus producția ca efect al cererii diminuate de produse și servicii iar unele chiar s-au închis temporar. Această perturbare a bunului mers al economiei se reflectă și asupra piețelor financiare, acestea inregistrand scaderi semnificative, prețul instrumentelor financiare nefiind imuabil.

Cu toate acestea, sistemul de pensii private, în considerarea termenului lung de economisire și investire de 30-40 de ani, este cel mai puțin afectat, datorită unei diversificări echilibrate și prudente a investițiilor. În 3 – 4 decenii de acumulare și investire a contribuțiilor au loc episoade de volatilitate ridicată pe termen scurt, așa cum s-au consemnat în ultimii ani în august 2015, ianuarie 2016, iunie 2016, iunie 2017 și în decembrie 2018.

Printr-o politică de investiții conservatoare, cu investiții de peste 60% în titluri de stat, administratorii de fonduri de pensii private asigură respectarea cerințelor privind securitatea, calitatea și profitabilitatea activelor. Politica de investiții are în vedere totodată și diversificarea portofoliilor fondurilor de pensii private, rezultată din investirea într-un mix de instrumente financiare precum: acțiuni, obligațiuni corporative, obligațiuni supranaționale, depozite și investiții în fonduri mutuale, astfel încât să se diminueze riscul de piață aferent unei clase de active, într-un anumit moment, în care se înregistrează fluctuații ale prețului activelor financiare.

Dan Armeanu (ASF): Pandemia generează un val de şoc pentru afaceri

În ciuda acestor episoade temporare de volatilitate, activele totale ale fondurilor de pensii private au crescut de la an la an. Variațiile mai ample în anumite perioade ale prețului activelor financiare deținute de fondurilor de pensii private sunt conjuncturale și nu afectează valoarea pensiilor, acestea fiind rezultatul investițiilor pe termen lung. În pofida fluctuațiilor prețului anumitor instrumente financiare în diferite momente în timp, valoarea activelor fondurilor de pensii administrate privat s-a menținut la un nivel peste valoarea garantată.

Pensiile private sunt garantate la nivelul contribuțiilor nete ale participanților, legislația care stă la baza sistemului de pensii private prevăzând în acest scop constituirea de provizioane tehnice din resursele proprii ale administratorilor.

Mai mult, România are unul dintre cele mai moderne sisteme de pensii private de tip contribuții definite și totodată unul dintre cele mai puternice modele de siguranță. Nu mai puțin de zece elemente de siguranță contribuie la soliditatea și siguranța Pilonului II de pensii în beneficiul celor peste 7 milioane de participanți, dintre care menționăm: rata minimă de rentabilitate, garantarea contribuțiilor nete, separarea activelor fondului de cele ale administratorului, supravegherea prudențială și Fondul de Garantare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.8238
Diferența -0.0046
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.8238 RON
GBP flag1 GBP = 5.8800 RON
CHF flag1 CHF = 5.2821 RON
AUD flag1 AUD = 2.9906 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3336 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4222 RON
SEK flag1 SEK = 0.4325 RON
XAU flag1 XAU = 420.2344 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493041.90RON
1 ETH = 15645.42RON
1 LTC = 559.37RON
1 XRP = 14.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16913.68-0.08%
BET-BK3182.280.16%
BET-EF917.77-0.11%
BET-FI62990.74-0.23%
BET-NG1225.90-0.09%
BET-TR37297.48-0.08%
BET-TRN36253.09-0.08%
BET-XT1461.17-0.12%
BET-XT-TR3167.44-0.12%
BET-XT-TRN3085.29-0.12%
BETAeRO875.71-0.48%
BETPlus2498.66-0.09%
RTL37651.39-0.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel