Dai MEDITAȚII? TREBUIE să ȘTII acest lucru

DCBusiness Team |
Data publicării:
ANAF atrage atenția celor care dau meditații
ANAF atrage atenția celor care dau meditații

Agenția Națională de Administrare Fiscală atenționează, printr-un comunicat de presă, că persoanele care realizează venituri din meditații au obligația de a se înregistra fiscal și de a declara veniturile realizate.

ANAF informează contribuabilii și vine în sprijinul acestora, în vederea conformării voluntare la declararea și plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat general consolidat.

Instituția reamintește persoanelor fizice care realizează venituri din meditații că au obligația de a se înregistra fiscal și de a îndeplini obligațiile declarative și de plata, în condițiile legii.

Lista AMENZILOR pentru angajatori. De la 3.000 la 200.000 de lei

Veniturile din meditații se încadrează în categoria veniturilor din activități independente, fiind reglementate de prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (Titlul IV - Capitolul ÎI).

Persoanele care realizează venituri din meditații au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), în termen de 30 de zile de la dată începerii activității, în vederea declarării veniturilor estimate (definitivarea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate în condițiile legii, funcție de situația fiscală concretă, se realizează în anul fiscal următor, până la termenul limita de depunere a declarației).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.8173
Diferența 0.0233
Zi precendentă 4.794
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.8173 RON
GBP flag1 GBP = 5.9796 RON
CHF flag1 CHF = 5.2956 RON
AUD flag1 AUD = 3.0260 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3617 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4294 RON
SEK flag1 SEK = 0.4412 RON
XAU flag1 XAU = 449.4021 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468669.58RON
1 ETH = 12863.44RON
1 LTC = 577.55RON
1 XRP = 11.70RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17167.930.61%
BET-BK3218.410.38%
BET-EF936.140.66%
BET-FI61878.11-1.32%
BET-NG1248.970.89%
BET-TR37858.150.61%
BET-TRN36798.030.61%
BET-XT1476.810.44%
BET-XT-TR3201.380.44%
BET-XT-TRN3118.360.44%
BETAeRO878.84-0.83%
BETPlus2533.820.56%
RTL38255.250.63%

Opinii

Vapor comercial
Cristian Popa, BNR
Elon Musk, avertisment: O recesiune este inevitabilă

FT: Cine-l poate oprit pe Musk să preia guvernul federal cu forța

După ce Donald Trump a ajuns a două oară la...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel