Cutremur de 6,4 grade pe Richer. Unde a avut loc

Mara Ivan |
Data publicării:
CUTREMUR PUTERNIC cu magnitudinea de 7,5. Află UNDE
CUTREMUR PUTERNIC cu magnitudinea de 7,5. Află UNDE

Un seism cu magnitudinea 6,4 s-a produs în largul coastelor statului Nicaragua din America Centrală marţi dimineaţă, la doar câteva ore după ce în regiune a avut loc un alt cutremur, cu magnitudinea 5,8, conform Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), informează Reuters.

Seismul s-a produs la o adâncime de 60 de kilometri.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) citat de Xinhua, cutremurul a avut epicentrul la 61 kilometri sud de localitatea Masachapa şi s-a produs la ora 06:25 GMT.

Alt cutremur de 6,5 grade 

Un ultim mare cutremur a fost înregistrat pe 24 octombrie, când, un seism cu magnitudinea de 6,5 s-a produs în nord-estul insulei Taiwan. Numeroşi rezidenţi au raportat însă o serie de replici puternice în jurul oraşului Taipei, capitala taiwaneză.

Agenţia de meteorologie din Taiwan a anunţat că seismul a avut o magnitudine de 6,5, în timp ce Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a anunţat iniţial o magnitudine de 6. Seismul a avut loc în comitatul Yilan din nord-estul insulei asiatice la ora locală 13:11 (05:11 GMT), la o adâncime de 67 de kilometri.

Acest cutremur de pământ a avut o durată de aproximativ 10 secunde şi a fost cel mai puternic înregistrat în Taiwan în acest an, potrivit unui corespondent AFP din Taipei.

Potrivit Reuters, reţeaua de metrou din capitala taiwaneză a fost închisă pentru verificări, dar şi-a reluat funcţionarea la scurt timp după aceea. Distribuitorul naţional de electricitate a anunţat că reţeaua de alimentare cu energie electrică funcţionează la parametri normali. Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunţat că şi-a evacuat o parte dintre muncitori.

Citește și Cutremur resimţit în România. Unde s-a produs SEISMUL

Insula Taiwan este afectată cu regularitate de cutremure de pământ, întrucât se află în proximitatea punctului de joncţiune dintre două plăci tectonice. Hualien, o renumită destinaţie turistică, a fost lovită în 2018 de un seism cu magnitudinea de 6,4, care a ucis 17 persoane şi a rănit aproape 300 de persoane.

În septembrie 1999, un seism cu magnitudinea de 7,6 a ucis circa 2.400 de persoane, devenind cea mai gravă catastrofă naturală din istoria insulei. Un alt seism, care a avut o magnitudine de 6,2, s-a produs în decembrie 2020, însă nu a făcut victime şi nu a cauzat pagube materiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 504883.96RON
1 ETH = 16142.89RON
1 LTC = 605.05RON
1 XRP = 15.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel