Cutremur de 5,5 grade pe Richter. Peste 20 de persoane rănite

Delia Gheață |
Data publicării:
Seismul s-a produs în vestul țării
Seismul s-a produs în vestul țării

Un seism cu magnitudinea 5,5 produs duminică în oraşul Lijiang din provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, s-a soldat cu 22 de persoane rănite, a informat presa oficială chineză, relatează Reuters, AFP şi Xinhua.

Cutremurul s-a produs la ora 15:02 (07:02 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, a informat Centrul Reţelelor Seismologice din China (CENC).

Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), cutremurul a avut magnitudinea de 5,4 şi s-a produs la o adâncime de 38 de km în apropiere de zona care separă provinciile Yunnan şi Sichuan.

Epicentrul a fost localizat la 115 kilometri de Lijiang, în munţii din Yunnan, potrivit USGS.

Douăzeci şi două de persoane au fost rănite în comitatul Ninglang din Yunnan, dintre care două grav, a anunţat Biroul de Seismologie din Yunnan. Nu există informaţii imediate cu privire la pagube materiale, potrivit biroului.

Agenţia de ştiri Xinhua a anunţat că o echipă de 60 de salvatori a fost trimisă în zona epicentrului seismului. China este afectată cu regularitate de cutremure, în special în vestul şi sud-vestul ţării.

Citește și Al doilea CUTREMUR în România de la începutul anului 2022

În septembrie, trei persoane au murit în urma unui seism de mică adâncime produs în provincia Sichuan şi cel puţin 10.000 de persoane au fost strămutate.

În mai 2008, un cutremur foarte puternic, cu magnitudinea 7,9, a provocat 87.000 de decese şi persoane dispărute în Sichuan, în timp ce în 2003 un alt seism cu magnitudinea 6,8 s-a soldat cu 268 de decese în Xinjiang, provocând şi pagube materiale importante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458159.67RON
1 ETH = 13364.77RON
1 LTC = 605.89RON
1 XRP = 12.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel