Cutremur de 5,2 în România. Directorul INFP, despre eventuale replici

Mara Ivan |
Data publicării:
Constantin Ionescu, director general INFP
Constantin Ionescu, director general INFP

Activitatea seismică din zona Vrancei este una normală, iar cutremurul cu magnitudinea 5,2 care s-a produs în această dimineaţă nu are nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Albania sau Turcia, a declarat, vineri, Constantin Ionescu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

"Cutremurul produs în Vrancea nu are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Albania sau recent în Turcia. Este o altă adâncime la care se produc cutremurele în România, iar activitatea seismică este o activitate normală a Vrancei. Din când în când mai apare câte un cutremur de magnitudine 5,2 sau chiar până în 6. De obicei, la aproximativ doi ani se produce un cutremur în zona aceasta, între 5 şi 6 grade. Câteodată se produc şi două seisme de acest fel", a precizat Ionescu.

În privinţa unor replici care ar putea să apară la cutremurul produs vineri dimineaţa, şeful INFP a explicat că replicile la cutremurele din Vrancea nu apar la o astfel de magnitudine, ci doar la cele mai mari de peste 7 grade pe Richter.

"Replicile la cutremurele acestea din Vrancea nu apar la magnitudinea de 5,2 sau până la 6. De obicei, apar replici la cutremurele mari, de peste 7. Este o activitate seismică normală, pentru că nu au existat alte preşocuri sau altă activitate mai densă înainte care să prezică cutremurul acesta. Repet, totul este normal", a spus Ionescu pentru agerpres.

Şeful INFP a subliniat că în 2019 a fost o perioadă în care s-au înregistrat cutremure "multe şi mici", între 3 şi 4 pe Richter, dar la o adâncime de peste 130 de kilometri.

Citește și Cutremur în România. Cel mai mare din ultimul an

"Anul trecut a fost o perioadă când au fost cutremure multe şi mici, între 3 şi 4, dar la o anumită adâncime, de peste 130 de kilometri. În Vrancea cutremurele se produc cam în două zone de adâncime, între 80 şi 110 kilometri şi mai este o altă bandă, între 130 şi 160 de kilometri. Există un gap unde nu prea se produc cutremure, respectiv între 110-130 de kilometri, aceasta este o fereastră unde nu se produc cutremure", a adăugat şeful INFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.5061
Diferența -0.0054
Zi precendentă 4.5115
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.5061 RON
GBP flag1 GBP = 5.7999 RON
CHF flag1 CHF = 5.3426 RON
AUD flag1 AUD = 2.7713 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.2003 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4143 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 450.7054 RON
Monede Crypto
1 BTC = 357773.84RON
1 ETH = 6801.78RON
1 LTC = 322.77RON
1 XRP = 8.79RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel