CUTREMUR cu magnitudinea de 6,1. Află UNDE

Antonia Popescu |
Data publicării:
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8. Află UNDE
CUTREMUR cu magnitudinea de 6,8. Află UNDE

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs sâmbătă în largul regiunii Mindanao din sudul Filipine, informează DPA şi Xinhua.

Cutremurul a avut loc la ora locală 17:30 (9:30 GMT), a indicat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (Phivolcs).

Epicentrul seismului s-a aflat la aproximativ 148 de kilometri sud-vest de localitatea Sarangani din provincia Davao Occidental.

Cutremurul, de origine tectonică, s-a produs la o adâncime de circa 314 kilometri. 

Potrivit Phivolcs, în pofida intensităţii sale semnificative, seismul nu a avut potenţialul de a cauza pagube datorită adâncimii la care s-a produs, însă este posibil să fie urmat de replici.

Cutremurul a fost resimţit în mai multe regiuni ale insulei Mindanao, inclusiv în oraşul General Santos, localitatea Monkayo din Davao De Oro şi în Alabel din provincia Sarangani.

Arhipelagul filipinez este situat în aşa-numitul "Cerc de Foc al Pacificului", o zonă unde se înregistrează aproximativ 90% din activitatea seismică şi vulcanică a lumii şi unde se produc aproape 7.000 de cutremure pe an, majoritatea de intensitate moderată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369302.87RON
1 ETH = 6927.36RON
1 LTC = 332.55RON
1 XRP = 9.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel