CJUE subliniază că acest consimţământ trebuie să fie specific, astfel încât faptul că un utilizator activează butonul de participare la jocul promoţional nu este suficient pentru a considera că el şi-a dat în mod valabil consimţământul la plasarea cookie-urilor.
Posibilitatea ca informaţiile stocate sau consultate în echipamentul utilizatorului să constituie sau nu date cu caracter personal nu influenţează acest rezultat. Astfel, dreptul comunitar urmăreşte să protejeze utilizatorul de orice ingerinţă în viaţa sa privată, în special împotriva riscului ca hidden identifiers sau alte procedee similare să acceseze echipamentul său fără ştirea sa.
În aceste afaceri poți să investești fără frică
În plus, potrivit CJUE, informaţiile pe care furnizorul de servicii trebuie să le ofere utilizatorului includ durata de funcţionare a cookie-urilor, precum şi posibilitatea sau imposibilitatea ca terţii să aibă acces la aceste cookie-uri.
Cazul implică Federaţia germană a organizaţiilor de consumatori care contestase, la Curtea federală de justiţie a Germaniei (Bundesgerichtshof), utilizarea de către societatea germană Planet49, în cadrul unor jocuri promoţionale online, a unei căsuţe bifate în prealabil prin care internauţii care doresc să participe îşi exprimă acordul cu privire la plasarea de cookie-uri. Aceste cookie-uri urmăresc colectarea de informaţii în scop publicitar cu privire la produse ale partenerilor Planet49.
Bundesgerichtshof a solicitat CJUE să ofere orientare în interpretarea legilor UE în materie de protecţie a vieţii private. Acum, revine instanţei naţionale să decidă cum va implementa concret decizia în cazul Planet49.
La 25 mai 2018, în Uniunea Europeană a intrat în vigoare Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR), un set unic de norme cu o abordare comună la nivelul UE în ceea ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal. De la data respectivă aproape toate statele membre UE şi-au adaptat legislaţia naţională pentru a se conforma GDPR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.