Curent electric. În Suedia, autoritățile sar în ajutorul populației. Cu mulți bani

Mara Ivan |
Data publicării:
O sumă uriașă alocată de autoritățile țării
O sumă uriașă alocată de autoritățile țării

Guvernul suedez a anunţat miercuri că va aloca şase miliarde de coroane (583 milioane de euro) pentru a ajuta gospodăriile cele mai "lovite" de preţurile ridicate la electricitate, care afectează o mare parte din Europa, relatează agenţia EFE.

Compensarea se va baza pe consumul de electricitate din fiecare gospodărie suedeză, din lunile decembrie, ianuarie şi februarie, iar suma maximă ce va fi primită de cei care depăşesc 2.000 KWh va fi de 2.000 de coroane pe lună (194 euro).

"Guvernul ia această situaţie foarte în serios şi, ca atare, va aloca şase miliarde de coroane pentru compensare gospodăriilor cu facturi de electricitate ridicate. Este o măsură excepţională pentru timpuri excepţionale", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul de Finanţe, Mikael Damberg.

De planul Executivului social-democrat, în minoritate, vor beneficia peste 1,8 milioane de gospodării din toată ţara, conform calculelor sale.

La aceeaşi conferinţă, ministrul Energiei, Khashayar Farmanbar, şi-a exprimat înţelegerea faţă de neliniştea provocată suedezilor de preţuri, pe care le-a calificat drept "foarte mari".

Citește și Factura la energie. Virgil Popescu: Nu spun că ceea ce am făcut eu trebuie să facă toți

Citește și Florin Cîțu îl contrazice pe ministrul Energiei: Nu se poate să nu plătești factura. Îmi asum rolul de băiat rău

Ajutorul va fi distribuit automat gospodăriilor cele mai afectate, fără a fi necesar să fie solicitat, însă modalitatea de implementare va fi decisă după discuţiile dintre autorităţi, companiile de electricitate şi restul partidelor.

Escaladarea preţurilor în Europa este cauzată, printre alţi factori, de scumpirea gazelor pe pieţele internaţionale, care se utilizează în centralele cu ciclu combinat şi care marchează preţul pieţei în majoritatea timpului, precum şi de creşterea preţului certificatelor verzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7609
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.8074
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7609 RON
GBP flag1 GBP = 5.8894 RON
CHF flag1 CHF = 5.2692 RON
AUD flag1 AUD = 2.9952 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3270 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 422.4014 RON
Monede Crypto
1 BTC = 493397.82RON
1 ETH = 15586.66RON
1 LTC = 556.12RON
1 XRP = 15.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17028.460.60%
BET-BK3204.610.69%
BET-EF925.270.62%
BET-FI63013.770.40%
BET-NG1232.460.52%
BET-TR37550.600.60%
BET-TRN36499.120.60%
BET-XT1469.430.56%
BET-XT-TR3185.360.56%
BET-XT-TRN3102.740.56%
BETAeRO893.571.11%
BETPlus2515.280.59%
RTL37916.220.57%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel