Cumpărarea vechimii. Guvernul adoptă OUG-ul care reglementează facilitatea

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Veste bună de la GUvern în privința cumpărării vechimii
Veste bună de la GUvern în privința cumpărării vechimii

Guvernul adopă astăzi o ordonanță de urgență prin care va fi posibilă cumpărarea vechimii în muncă pentru pensie, o propunere legislativă inițiată de Ministerul Muncii.

Guvernul va adopta în ședința de astăzi un proiect de Ordonanță de urgență care prevede ca persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a beneficia de pensia pentru limită de vârstă sau anticipată, să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.

În noul proiect este prevăzut faptul că orice persoană care nu are calitatea de pensionari va putea să cumpere vechime pentru pensie pentru o perioadă anterioară de maximum șase ani, în baza unui contract încheiat cu casa teritorială de pensii competentă.

Dosar de pensionare 2020. Acte necesare pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș

Potrivit proiectului, până la data de 1 septembrie 2021, persoanele care nu au calitatea de pensionar pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii, pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipate cât și a pensiei anticipate parțială.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată şi casa teritorială de pensii de la momentul intrării în vigoare a proiectului de ordonanță și până la data de 1 septembrie 2021. Iar plata pentru cumpărarea vechimii pentru pensie se va face într-o singură tranșă sau  în mai multe tranșe lunare, se mai spune în noul proiect.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.5658
Diferența 0.0142
Zi precendentă 4.5516
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.5658 RON
GBP flag1 GBP = 5.9185 RON
CHF flag1 CHF = 5.1989 RON
AUD flag1 AUD = 2.8893 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1859 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4307 RON
SEK flag1 SEK = 0.4518 RON
XAU flag1 XAU = 445.6619 RON
Monede Crypto
1 BTC = 392159.85RON
1 ETH = 9312.45RON
1 LTC = 428.23RON
1 XRP = 11.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.250.09%
BET-BK3260.030.04%
BET-EF940.56-0.01%
BET-FI62683.78-0.03%
BET-NG1245.160.13%
BET-TR38154.360.09%
BET-TRN37085.920.09%
BET-XT1485.77-0.01%
BET-XT-TR3220.79-0.01%
BET-XT-TRN3137.30-0.01%
BETAeRO875.89-0.36%
BETPlus2553.700.05%
RTL38449.230.04%

Opinii

Exercițiu Sea Shield în Marea Neagră

Trump și Putin decid viitorul Ucrainei! Patru scenarii pentru România

Negocierile recente dintre președintele...

Adrian Negrescu, analist economic

Ordinul ANPC, comparat cu mercurialul lui Ceaușescu. Adrian Negrescu pune întrebarea cheie

Negrescu acuză reglementarea lui Piedone de...

În grabă / FOTO: Freepik

Economia României în 2025. Adrian Negrescu: Pericol de recesiune tehnică

Prețurile cresc, deși inflația a stagnat,...

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel