Cum sunt notați copii în timpul orelor online

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Reguli pentru notarea elevilor în timpul orelor ținute online
Reguli pentru notarea elevilor în timpul orelor ținute online

Ca mai toate domeniile de activitate, școala este și ea afectată de pandemie. Din păcate statul român nu a făcut mare lucru pentru învățământ, nu a investit niciun leu pentru un soft pentru predarea la distanță și nici nu a fost în stare să asigure tablete pentru toți copii României.

Cu mare greutate oficialii au reușit să întocmească câteva reguli pentru modul de desfășurare a cursurilor online. Printre aceste reguli a fost stabilit și modul de notare al elevilor în condițiile orelor online.

Efortul de a întocmi reguli comprehensive și clare se pare că depășește capacitatea intelectuală a celor care sunt puși să facă acest lucru astfel că lucrurile sunt neclare.
În esență regulile sunt aceleași ca și pentru notarea elevilor atunci când sunt în clasă, folosindu-se aceleași tehnici de evaluare ca cele utilizate, în mod obișnuit, în timpul activității didactice.

„În cadrul activităților de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului, progresul educațional al elevilor poate fi evaluat de cadrele didactice, prin acordarea de note/calificative, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizând instrumente specifice de evaluare”, prevede Ordinul Ministerului Educației nr. 5545/2020 (care se aplică din 11 septembrie).

Noul AN ȘCOLAR. Anisie: 106 cadre didactice sunt în spital cu SARS-CoV-2

În același timp, Ordinul prevede, de exemplu, că profesorii au obligația de a elabora „instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei și al internetului, pentru înregistrarea progresului preșcolarilor/elevilor”. Astfel, cadrele didactice sunt obligate să adapteze metoda de evaluare la specificul situației. 

Mai mult, imediat după prevederea de mai sus este precizat că orice program de evaluare trebuie să țină cont de limitele de efort ale elevilor, urmând a nu îi supraîncărca pe aceștia cu sarcini de lucru.

Teoretic, Ordinul încearcă și să creeze cadrul în care părinții să fie implicați în stabilirea modalității de evaluare a elevilor. Adică, părinții să ofere păreri profesorilor, cu privire la modalitățile de evaluare stabilite.

Nu este precizat, clar, însă, în ce măsura părerile părinților vor fi valorificat de către profesor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 410484.66RON
1 ETH = 7822.92RON
1 LTC = 373.66RON
1 XRP = 9.66RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17397.110.13%
BET-BK3246.39-0.01%
BET-EF947.350.14%
BET-FI59940.56-1.08%
BET-NG1257.250.26%
BET-TR38363.550.13%
BET-TRN37289.250.13%
BET-XT1487.820.00%
BET-XT-TR3225.190.00%
BET-XT-TRN3141.600.00%
BETAeRO847.950.67%
BETPlus2564.580.11%
RTL38834.020.14%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel