Cum se poate cere ajutorul de deces. În cât timp se acordă banii

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Acest ajutor a fost majorat la începutul anului
Acest ajutor a fost majorat la începutul anului

Legea pensiilor se numără printre actele normative care reglementează acordarea ajutorului de înmormântare. 

Conform documentului mai sus menționat, acest ajutor asigurat de stat ajutorul de deces se acordă la cerere, de acești bani putând beneficia o singură persoană, care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces prin orice mijloc de probă admis de lege (de pildă, chitanțe sau bonuri fiscale).

Pe lângă cererea respectivă, mai sunt necesare și atle documente:

 - certificatul de deces;

- actului de identitate al solicitantului (original şi copie);

- actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);

- dovezii că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);

- actul medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

- adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).

- adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.

În ceea ce privește termenul în care se achită ajutorul de deces, acesta este, potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, de trei zile lucrătoare de la solicitare de către casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia, sau instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia. 

Pentru acest an, după cum s-a stabilit prin Legea 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023, valoarea ajutorului de deces este stabilită la:

- 6.789 de lei - în cazul asiguratului sau pensionarului;

- 3.395 de lei - în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului.

Dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces.

De precizat că ajutorul se poate cere și în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, care nu figura în evidențele autorităților ca asigurat sau pensionar. În astfel de cazuri, ajutorul e la jumătate din cuantumul dat pentru moartea unui asigurat sau a unui pensionar. 

Membri de familie sunt considerați:

- soțul;

- copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea vârstelor menționate;
părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

Citește și Ministrul Muncii a anunțat cine va primi venitul minim de incluziune

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8373
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468949.44RON
1 ETH = 16354.48RON
1 LTC = 496.94RON
1 XRP = 10.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel