Cum pot veni în ţară românii din diaspora pentru Paşti. Care sunt variantele

Antonia Popescu |
Data publicării:
Pasageri in aeroport
Pasageri in aeroport

Ministrul de interne Lucian Bode a explicat duminică cum se vor desfăşura slujbele de Paşti şi cum pot românii din diaspora să călătorească în România pentru a petrece sărbătorile alături de familie.

Lucian Bode a declarat că români vor putea să meargă la biserică, restricţiile fiind suspendate în noaptea de Înviere doar pentru cei care vor să participe la slujbă, dar nu prevede probleme în acest sens, pentru că oamenii nu au unde să meargă în altă parte, din moment ce restaurantele şi cluburile sunt închise.

Lucian Bode: De 1 Mai, e posibil să mergem fără mască pe plajă

„Lumina Învierii vine de la Dumnezeu, vine în biserică și va ajunge la credincioși. Noi suntem în acest moment preocupați de modul în care se organizează deplasarea credincioșilor spre biserică, de modul în care se organizează biserica în timpul slujbei. Anul trecut a fost extrem de greu pentru credincioși să rămână în casă, dar în acest an venim cu o veste bună.

Este obligatoriu ca în timpul slujbei să se respecte toate regulile de distanțare. Suntem foarte atenți la modul în care se vor distribui sfintele pași. Ne gândim și la autoritățile locale care se vor implica în organizarea acestui eveniment. Dacă vom informa cetățenii la modul în care se vor desfășura aceste activități, cu siguranță se vor desfășura fără nicio problemă. Este foarte important să nu înregistrăm niciun incident.

Noi ne gândim ca indiferent de numărul credincioșilor, noi să avem suficiente echipe de jandarmi. Deplasarea este permisă la slujba religioasă, magazinele sunt închise, cluburile sunt închise. Unde te-ai putea duce în noaptea Învierii decât la biserică? Scopul nostru nu este de a sancționa cetățenii, ci de a limita răspândirea acestei pandemii.”, a spus Lucian Bode la Prima TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5115
Diferența -0.0441
Zi precendentă 4.5556
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.5115 RON
GBP flag1 GBP = 5.7821 RON
CHF flag1 CHF = 5.3594 RON
AUD flag1 AUD = 2.7136 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.1762 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0311 RON
NOK flag1 NOK = 0.4120 RON
SEK flag1 SEK = 0.4512 RON
XAU flag1 XAU = 441.8413 RON
Monede Crypto
1 BTC = 375068.79RON
1 ETH = 7540.02RON
1 LTC = 349.64RON
1 XRP = 9.30RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Donald Trump

Un mesaj fără precedent pentru Trump vine din Japonia

Un mesaj fără precedent din partea uneia...

Eric Demuth, CEO BitPanda

Sabotează Trump deliberat economia SUA? Șeful BitPanda spune că da și explică de ce

Fondatorul BitPanda spune că tarifele lui...

Comunicate de presa

Mihai Daraban și premierul Dr. Ralph Gonsalves
Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel