Cum obții pensie în România dacă ai lucrat în străinătate. Ce acte sunt necesare

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Cei care au lucrat cu acte în regulă pot cere să li se adauge perioadele respective la calculul pensiei
Cei care au lucrat cu acte în regulă pot cere să li se adauge perioadele respective la calculul pensiei

Cei care au lucrat cu acte în regulă în alte țări pot adăuga la vechime perioadele respective și să fie luate în calcul la stabilirea pensiei. 

Unde se depune cererea și ce acte sunt necesare

Cererea de pensionare se depune în statul în care solicitantul are domiciliul ori în țara unde a lucrat ultima oară.

Cererea în România se depune la casa teritorială de pensii de care aparținem cu domiciliul, însoțită de documentele doveditoare.

După acest pas, autoritățile române se vor ocupa de calcularea pensiei pentru perioadele lucrare în străinătate.

În principiu, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru barbaţi şi de 63 de ani pentru femei, iar stagiul minim şi cel complet de cotizare sunt de 15, respectiv 35 de ani, însă atingerea acestora se face prin creşteri graduale, iar pentru femei nu s-a ajuns încă la stagiul complet de 35 de ani și la vârsta-standard de 63 - abia în 2030 vor fi atinse. Ca idee, la 1 ianuarie 2019, stagiul complet pentru femei este stabilit la 31 de ani, iar vârsta-standard de pensionare, la 61 de ani.

Citește și Vârsta de pensionare. Se schimbă condițiile

Acte necesare pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parţială

Potrivit informațiilor de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), la depunerea cererii de pensie pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parţială, solicitanţii au nevoie de următoarele documente, pe lângă cererea de pensie:

  • formularul de cerere E 202;

  • formularul E 207;

  • o declaraţie pe propria răspundere;

  • o copie după actul de identitate românesc (dacă deţin dublă cetăţenie sau dacă au menţinut cetăţenia română);

  • carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate;

  • livretul militar original sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate;

  • diploma de studii originală sau în copie certificată de instituţiile competente din străinătate sau adeverinţa din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora şi forma de învăţământ;

  • o adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 462899.13RON
1 ETH = 15865.33RON
1 LTC = 450.11RON
1 XRP = 6.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel