”Va fi un succes foarte rar reușit de un start-up new-yorkez inventat de două femei”, scria, în 2014, prestigioasa publicație americană Forbes, referindu-se la Rent the Runway (RTR). Așa cum se întâmplă de multe ori în astfel de situații, ideea a pornit de la o întâmplare de viață. Mai precis de la furia care a cuprins-o pe Jennifer Hyman când sora ei cea mică, Bekky, s-a plâns că a plătit 2000 de dolari pentru o rochie nouă. ”Am certat-o, pentru că dulapul ei era plin de tot felul de haine absurde și extrem de scumpe. Iar Bekky mi-a răspuns că în haine noi se simte mai bine”, povestea Jennifer pentru aceeași revistă Forbes.
Poate că femeile care nu au posibilitatea de a cumpăra o rochie de firmă, vor să o închirieze, s-a gândit Hyman. I-a împărtășit ideea prietenei sale, Jennifer Fleiss. Trecând de la teorie la practică, cele două tinere și-au testat abilitățile de femei de afaceri în căminul de la Harvad. Au cumpărat câteva rochii și le-au propus spre închiriere colegelor lor. Și nu au dat greș. O reușită care le-a insuflat curaj. Cele două Jennifer au început să caute investitori.
O primă finanțare
În iulie 2009, tinerele au obținut prima finanțare - 1,8 milioane de dolari de la Bain Capital Ventures. Patru luni mai târziu, ele lansau site-ul, iar în prima săptămână aveau deja 20.000 de persoane înregistrate. În ultimă instanță, oferta era tentantă: rochii de la o 1000 de dolari în sus puteau fi închiriate cu 50-200 de dolari pentru cel mult patru zile. În preț intra livrarea la domiciliu și curățarea produsului. Pentru obiecte speciale exista și o asigurare de 5 dolari. Dacă produsul vestimentar se deteriora, clientul trebuia să achite prețul întreg.
Citește și Cum câștigi 1 miliard într-un minut. O poveste adevărată
Numeroși designerei au văzut în RTR o modalitate de a atrage atenția auditoriului, oferindu-se să ofere celor două tinere o reducere considerabilă. Dar de la marile firme, hainele erau cumpărate la prețul de magazin. Tinerele au mers mai departe și, venind în întâmpinarea clientelor care nu știau ce anume să aleagă, le-au oferit acestora posibilitatea de a sta de vorbă cu stiliști.
Începând din 2016, RTR a introdus o nouă oferă - haine la abonament. Pentru 159 de dolari pe lună, utilizatorii site-ului puteau împrumuta oricâte haine doreau.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.