Culturile de porumb şi floarea soarelui din Buzău, distruse 100%

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Lan de porumb / Foto: Freepik
Lan de porumb / Foto: Freepik

Culturile de porumb şi floarea soarelui din localităţile aflate în sudul judeţului Buzău au fost afectate în totalitate, atrag atenţia agricultorii care mai precizează că în acest an înregistrează una dintre cele mai scăzute producţii la grâu.

La Cilibia, una dintre comunele afectate de seceta din acest an, producţia de grâu rezultată este sub nivelul celei din anul precedent.

"Nici în cele mai urâte vise nu credeam că 2024 va aduce aşa de mari surprize, mult mai mari decât anul 2023 pe care l-am încheiat tot cu vise urâte. Atunci păioasele au fost salvate de o ploaie care a venit cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, în jur de 30l/mp suficient sau acoperitor ca acele culturi să facă producţii de peste 5.000-6.000 kg/ha. Anul acesta în schimb, cu toată strădania agricultorilor, să recoltezi o oră cu combina şi să faci 7.000 kg grâu, abia să umpli un buncăr, mi-a fost greu să cred. Producţia în acest an va fi între 500 şi 1.500 kg, dar cred că numeri pe degete asemenea tarlale, iar la preţurile vehiculate pe piaţă la momentul acesta, de 80, 90 de bani, este inacceptabil", a declarat primarul comunei Cilibia, Ion Enache.

Situaţia cea mai gravă este înregistrată la culturile de porumb şi floarea soarelui. În ciuda lucrărilor agricole efectuate la timp, lipsa precipitaţiilor şi perioada lungă cu temperaturi de peste 40 de grade au afectat într-o proporţie semnificativă terenurile cultivate.

"Utilajele pe care foarte mulţi agricultori şi le-au achiziţionat dau posibilitatea ca lucratul terenului să nu mai fie o problemă. Din punct de vedere climatic, minunea ar fi următoarea, să se poată însămânţa în toamnă pentru că, la ora la care vorbim, sunt compromise culturile de porumb şi de floarea soarelui în procent de 100%. De la Buzău spre C.A. Rosetti, Cilibia, Brăila, se vede cultura de porumb uscată ca la un sfârşit de septembrie-octombrie. Nici floarea soarelui nu este departe, fiind puţin mai rezistentă, dar nu ne bucură cu nimic 300-400 de kg de floare la hectar. Dacă tragem linie, rezultatul este pagubă", a precizat Ion Enache.

Citește și: Mecanism de asigurare la secetă, negociat cu ASF

În perioada următoare, porumbul ar putea fi recoltat înainte de termen, pentru a fi utilizat în hrana animalelor.

"Efectivele de animale sunt din ce în ce mai puţine şi cel care însămânţează pentru o producţie şi are şi animale s-a străduit să adune câte ceva astfel încât peste iarnă să poată trece cu bine. La ora aceasta şi păşunile sunt în acelaşi stadiu de uscăciune, nu vezi o palmă de pământ cu o plantă verde. Încearcă să asigure hrană pentru efectivele de animale, încă mai sunt diverşi agricultori care se mai încăpăţânează să creadă că ferma mixtă este ferma viitorului", a subliniat edilul.

Un agricultor confirmă situaţia şi în zona comunelor Ţinteşti şi Gălbinaşi.

"Anul agricol este jalnic. La 200 de kg grâu cât am recoltat, să mai dăm şi arendă (...) şi când am însămânţat am băgat 250 de kg, iar floarea soarelui şi porumbul s-au topit. Producţie zero la Ţinteşti, Gălbinaşi. În momentul de faţă nu avem surse de irigat, avem colegi cu puţuri forate, dar nu rentează, costurile sunt foarte mari", a declarat Viorel Istrăţoiu.

Situaţia dificilă cu care se confruntă agricultorii în acest an i-a determinat pe specialiştii Direcţiei Agricole să solicite Ministerului Agriculturii o modificare a legislaţiei, în sensul de a relaxa procedurile prin intermediul cărora sunt acordate despăgubiri pe fondul secetei.

"Am făcut demersuri pentru modificarea legislaţiei în legătură cu atribuirea despăgubirilor. Specialiştii de la Direcţia Agricolă au făcut sesizare la minister şi se va schimba legislaţia în sensul de a uşura procedurile de întocmire a proceselor verbale, a formulelor de calcul. O să simplificăm foarte mult şi o să mergem pe o variantă de evaluare la faţa locului, stabilirea unui procent şi încheierea unui proces verbal pentru despăgubiri. Producţia la porumb este zero, nu ne putem ascunde, s-a topit. După atâtea sute de grade acumulate în sol în decursul unei luni nu poate să reziste absolut nimic", a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană, Cosmin Florea.

Recent, Primăria Buzău a prezentat un proiect pilot pentru amenajarea unui sistem de irigaţii în suprafaţă de peste 25.000 de hectare utilizând apa epurată provenită de la staţia de epurare a municipiului. Iniţiativa ar urma să vină în sprijinul agricultorilor din comunele limitrofe oraşului cu precădere în perioadele secetoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 465215.19RON
1 ETH = 16256.00RON
1 LTC = 490.48RON
1 XRP = 10.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel