Cu un contor inteligent, afacerile devin mai eficiente energetic

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Datele oferite de contorul inteligent pot ajuta companiile să-și crească eficiența operațională, securitatea și, chiar, profitabilitatea.

Și asta pentru că dispozitivul de măsurare a consumului de energie electrică asigură un flux bidirecțional, de la distanță și automatizat, între sistemul central al distribuitorului de energie electrică și consumatorul final. Cu ajutorul său, clienții din zona de business își pot realiza un profil energetic, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra consumului și pierderilor de energie electrică, iar informațiile furnizate de către contor pot susține afacerile dincolo de factura lunară.

Un avantaj al contorului inteligent pentru companii constă în faptul că, spre deosebire de contorul clasic ce doar măsoară consumul în mod liniar și necesită citiri la fața locului, contorul inteligent poate transmite datele, în timp real, la distanță. Aceasta înseamnă un control mai bun al consumului de electricitate și, implicit, al costului cu energia electrică. Astfel, în locul unui tarif fix, furnizorii vor putea defini oferte pe intervale orare, iar contorul inteligent, integrat într-un sistem de măsurare inteligentă, le va putea permite companiilor să își adapteze consumul în intervale orare în care energia electrică este mai ieftină sau provine din surse regenerabile, protejând astfel mediul înconjurător.

Mai mult, în situația în care noul dispozitiv este parte integrantă dintr-un sistem de măsurare inteligentă și comunică activ cu sistemul central al distribuitorului, consumatorul business poate monitoriza și controla consumul de energie de la distanță. Informațiile despre consumul normal sau detaliat de electricitate sunt afișate rapid şi permanent şi pot fi vizualizate pe calculator, tabletă sau telefon. Astfel, utilizatorul are o imagine clară și, implicit, posibilitatea de a economisi energie electrică, reducând costurile companiei.

Contorului inteligent, de asemenea, poate oferi date privitoare la un consum suspect. De exemplu, o companie poate înregistra supraconsum pe timpul nopții, ceea ce poate indica faptul că anumite mașinării au fost lăsate pornite sau că există un defect la rețeaua electrică internă. Datele oferite de contorul inteligent permit astfel companiilor să acționeze pentru eficientizarea consumului sau pentru repararea defecțiunilor, ceea ce, în final, contribuie la securitatea afacerii.

Consumatorul industrial este protejat de supratensiuni, întrucât contorul inteligent oferă informații valoroase cu privire la poziția, tipul și magnitudinea incidentelor (la medie și înaltă tensiune), reducând timpul pentru intervenții, întrucât unele pot fi făcute de la distanță.

Companiile care produc electricitate din surse regenerabile pot măsura separat energia produsă cu ajutorul contorului inteligent. Fie că vorbim de turbine eoliene, fie de panouri solare, contorul inteligent va măsura separat energia pe care un consumator o livrează în rețea și pe cea pe care o absoarbe din rețea. Compania va ști exact când consumă energie din rețea și când consumă energia regenerabilă produsă.

Așadar, contorul inteligent nu doar ajută afacerile să își reducă facturile la energia electrică, dar le permite acestora să devină mai eficiente energetic, mai verzi și mai sigure.

Această tehnologie este implementată la nivel local de către companiile românești de distribuție ale grupului Enel, lider mondial și pionier în tehnologia contoarelor inteligente. Zeci de mii de clienți business din zonele deservite de E-Distribuție, respectiv Muntenia, Banat și Dobrogea, beneficiază de contoare inteligente, în timp ce programul de instalare va continua în 2021, conform planului aprobat de către Autoritatea Națională în domeniul Energiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459467.61RON
1 ETH = 15850.51RON
1 LTC = 483.06RON
1 XRP = 10.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel