Analiştii, sceptici cu privire la viitorul UE. De unde porneşte dezbinarea

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Este întrebarea pe care o ridică ziarul francez Le Monde, arătând că, din păcate, nu există unanimitate în acest sens printre țările membre UE. ”Unii privesc suspicios ambițiile Franței de a construi o apărare europeană, poziție susținută și de Germania, alții sunt îngrijorați de politica externă a Washingtonului”, scrie cotidianul. 

”Pentru a se ajunge la rezultatul dorit este nevoie ca, pe lângă Paris și Berlin, să mai fie o țară care să le împărtășească viziunea celor două puteri europene”, spune Norbert Rottgen, președintele comisiei pentru politică externă din Bundestag. Dar, continuă politicianul, ”nu există suficientă voință politică necesară pentru formarea unui asemenea grup”.

Hotârând să-și revizuiască atitudinea făță de aliatul american, Europa se caută pe sine. Bruxelles a început să-și pună semne de întrebare și să se agite la trei săptămâni după ce Donald Trump s-a instalat la Casa Albă, când Centrul de analize și strategii al Comisiei europene a prezentat, sub titlul ”Pregătiți-vă pentru mai rău, promovând o agendă pozitivă”, un raport despre ce va însemna această președinție și care vor fi consecițele ei. Autorii își exprimau speranța că, pentru Europa, șefia lui Trump va fi ”acel impusl politic pentru unitate, care a lipsit până acum”.

Europenii nu știu să fie uniți

Dar dorința lor nu s-a împlinit! Realizând că Washington are alte priorități și că ordinea internațională nu mai răspunde intereselor SUA, europenii, în loc să se unească, se dezbină. ”Când Europa este unită, are pârghii reale”, consideră Anthony Gardner, ambasador al SUA în UE sub președinția Obama. ”Dar europenii nu știu să fie uniți. Europa este divizată și asta pune pe gânduri”, iar domnul Trump ”are un simț aparte pentru manifestările de slăbiciune”.

Întorcându-se ușor înapoi pe firul istoriei, Le Monde amintește că, imediat după alegerea lui Trump, cancelarul Germaniei, Angela Merkel a fost cea care a chemat UE să-și ia soarta în propriile mâini, fără a preciza însă ce trebuie făcut în acest sens. Șeful diplomației germane, Heiko Maas, a lansat, în repetate rânduri, apeluri în favoarea ”unui parteneriat mult mai echilibrat” cu SUA, dar cuvintele lui au rămas în aer, politicianul nefiind o personalitate cu greutate în țara sa. ”Dar cum să faci o Europă unită, când împotriva ei vor acționa SUA”, se întreabă Karen Donfried, directorului Fondului german Marshall.

Factor de dezbinare a UE

Pentru că europenii nu au același răspuns pentru America. În timpul vizitei sale la Washington, președintele Poloniei, Andrzej Duda, i-a spus lui Trump că polonezii sunt împotriva unei Europe unite. Dacă anterior Germania a fost elevul model al alianței, iar Marea Britanie avea relații speciale cu Washingtonul, acum Polonia vrea să devină cel mai bun prieten al SUA în Europa. În acest scop, ea este dispusă să acționeze de una singură. Iar SUA o încurajează.

De mai bine de doi ani, Polonia este condusă de un guvern naționalist, care joacă la Bruxelles un cu totul alt rol decât predecesorii lui. ”Înainte, Polonia era mândră să stea la masa Celor șase”, comentează un diplomat din UE. ”Astăzi, ea vrea rol de conducător al blocului est-european, pentru a-și promova propriile interese, nu pe cele ale UE”, continuă Le Monde, amintind, printre altele, că vizita lui Trump, la Varșovia, în 2017, a coincis cu summitul ”Inițiativa celor trei mări”, care reunește 12 țări din Europa centrală și de est.

Or, potrivit unui înalt funcționar german, Berlinul nu este de acord cu această inițiativă, privită ca o manevră de dezbinare a UE. În toamnă, Germania a aderat la ea în calitate de observator, pentru ca Polonia să nu se abată de la drum în Europa de Est. Americanii au îmbrățișat-o cu mult entuziasm. Chiar așa să fie? În aceste relații, energia joacă un mare rol, iar Washington și Varșovia au o ”sperietoare” comună: gazoductul Nord Stream-2, care ar urma să transporte, în Germania, via Marea Baltică, gaze rusești.

Industria apărării

Asta în condițiile în care SUA doresc să devină unul dintre principalii furnizori ai Europei de gaze naturale lichefiate, prin intermediul Poloniei, deși, după cum constata, la un moment dat, Angela Merkel, carburantul venit de peste Ocean va fi cu 30% mai scump decât cel livrat de Rusia lui Vladimir Putin. Și mai este ceva care apropie SUA de Polonia: industria apărării. Polonia se numără printre elevii ascultători din NATO și cumpără armament din SUA. Dar cum poate fi construită o independență strategică a Europei cu arme americane, se întreabă Le Monde.

Iar, după cum afirma reprezentantul permanent al Franței la ONU, Francois Detattre, ”dacă Europa nu vrea să ajungă un fel de martor neputincios al confruntării dintre trei grei, SUA, China și Rusia, ea trebuie să se afirme ca unul dintre factorii de acțiuni și influență în formarea lumii multipolare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415417.79RON
1 ETH = 7853.21RON
1 LTC = 379.20RON
1 XRP = 9.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel