Publicitate
Benzinăriile din Bucureşti şi din ţară au fost asaltate de şoferi, miercuri seara, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru din această noapte, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, traficul fiind dat peste cap din cauza cozilor imense de maşini.
Staţiile MOL din zona 13 Septembrie au schimbat preţurile în jurul orei 19:30, de la 7,75 lei/litru/benzină, la 8,34 lei şi la 9 lei/litru motorină, în timp ce benzinăriile Petrom din zonă afişau un preţ de 7,54 lei/litru la benzină şi 7,64 lei/litru la motorină, preţuri aproape similare fiind anunţate şi de benzinăriile Rompetrol.
Citeşte şi: Cum afli prețul benzinei la cea mai apropiată stație
Potrivit informaţiilor obţinute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.
În acest context, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. La rândul său, directorul general al ANPC, Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că vor începe controalele la benzinării pe zona de competenţe a instituţiei, respectiv informarea corectă a consumatorilor şi în ceea ce priveşte practicile comerciale incorecte.
Care era situaţia joi dimineaţa
Joi, lucrurile par să se fi calmat. De dimineaţă, în jurul orei 7.30, la o benzinărie de pe Bulevardul Iuliu Maniu din Bucureşti benzina 95 se vindea cu 8,49 lei/litru, iar motorina ajunsese la 9,10 lei/litru. Cât priveşte aplicaţiile care indică preţul benzinei şi motorinei în ţară, acestea erau în continuare blocate sau funcţionau foarte greu, semn că au fost asaltate de românii dornici să afle unde sunt cei mai ieftini carburanţi.
Benzina standard are un preţ pe litru de 8,65 lei la MOL, 8,08 lei la OMV, 7,99 Petrom şi 7,43 Lukoil. Benzina premium costă 9,09 la MOL, 8,68 lei la OMV, 8,45 lei - Petrom şi 7,65 lei - Lukoil, potrivit datelor din Monitorul Preţurilor la Carburanţi, aplicaţie lansată de Consiliul Concurenţei.
Litrul de motorină standard costă 9,12 lei - MOL, 8,24 - OMV, 7,99 - Petrom şi 7,98 - Lukoil, iar cel de motorină premiul este 9,59 - MOL, 8,78 lei - OMV, 8,35 - Petrom şi 8,34 Lukoil.
Ce a spus ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, face din nou un apel la calm şi îndeamnă oamenii să nu stea la cozi la benzinării, dând asigurări că există suficiente stocuri de carburant şi nu sunt argumente pentru creşteri explozive ale preţurilor.
"Fac un nou apel la calm: nu staţi la cozi. Avem suficiente stocuri, deci NU există argumente pentru creşteri nejustificate şi explozive ale preţurilor. Să nu ne lăsăm angrenaţi într-un război hibrid, mai ales în actualul context regional de securitate. Aşa cum a anunţat şi prim ministrul Nicolae Ciucă, instituţiile abilitate vor demara acţiuni ample de control la benzinării pentru că NU VOM PERMITE SPECULA! Să nu intrăm în jocul celor care doresc destabilizarea României!", a scris Popescu miercuri seara pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.