”Crucea morții”. Pronosticuri privind prețul petrolului

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Prețul petrolului scade fără oprire, îndreptându-se cu pași mari spre alte și alte valori minime. Vineri, țițeiul marca Brent a coborât sub 60 de dolari/baril, un prag psihologic extrem de important în mecanismul jocurilor bursiere. Pentru că, explică specialiștii, odată această limită trecută, revenirea pe plus va fi extrem de dificilă, poate chiar imposibilă pe termen scurt.

Mai ales că, la New York, prețul contractelor la termen de 50 de zile pentru petrolul american West Texas Intermediatae (WTI) riscă să scadă la nivelul celor la 200 de zile. Înscrise într-un grafic, cele două curbe formează o ”cruce a morții”, scrie Bloomberg. Ceea ce înseamnă că țițeiul va continua să se ieftinească.

Pe cine sperie o astfel de evoluție? Pe Rusia și pe Arabia Saudită, mari producători de aur negru, al căror buget depinde însă de vânzările de petrol. Statele Unite însă, stau liniștite. Progresul înregistrat în ultimii 10 ani de industria americană de resort permite ca lucrările de forare să continue chiar și la un preț de 30 de dolari/baril. Acum, țițeiul american costă în jur de 50 de dolari/baril.

Președintele american, Donald Trump, a jucat bine cartea petrolieră și a obținut ceea ce dorea: o scădere a prețului. Când aurul negru se tranzacționa cu valori între 75 și 80 de dolari/baril, cu scurte incursiuni spre 83-85 dolari, Arabia Saudită a refuzat să dea curs rugăminții liderului de la Casa Albă de a stopa creșterea pieței. La acea dată, în urmă cu mai puțin de două luni, Riadul a declarat că, pentru saudiți, prețul corect este cel de peste 70 de dolari.

Prin urmare, Arabia Saudită a refuzat să scadă producția, declarând că sancțiunile americane împotriva Iranului vor dezechilibra piața, astfe că Riadul trebuie, împreună cu țările OPEC și nu numai, să umple golul lăsat de absența livrărilor Teheranului. Dar Trump a făcut o mișcare neașteptată, scoțând de sub incidența măsurilor restrictive ale Washingtonului, pe câțiva dintre clienții petrolului iranian. Imediat, prețul petrolului a început să scadă. Și, cu foarte mici pauze, nu s-a mai oprit din prăbușire.

La începutul lunii decembrie, liderii OPEC se vor reuni la Viena pentru a decide ce trebuie să facă mai departe. După toate probabilitățile se va hotârî strângerea robineților conductelor de petrol, ceea ce, în mod normal, ar trebui să determine inversarea tendinței actuale a pieței. Adică o stabilizare a prețurilor. Experții nu cred însă că măsura va fi suficientă pentru a opri tăvălugul, mai ales că, potrivit Agenției internaționale a energiei, anul 2019 va fi marcat de încetinire a cererii de aur negru la nivel global.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9766 RON
USD flag1 USD = 4.7317 RON
GBP flag1 GBP = 5.9743 RON
CHF flag1 CHF = 5.3535 RON
AUD flag1 AUD = 3.0801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3872 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4280 RON
SEK flag1 SEK = 0.4288 RON
XAU flag1 XAU = 405.9099 RON
Monede Crypto
1 BTC = 468644.13RON
1 ETH = 16163.96RON
1 LTC = 428.93RON
1 XRP = 6.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.59%
6 luni: 5.63%
12 luni: 5.68%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17302.900.63%
BET-BK3221.640.41%
BET-EF929.350.69%
BET-FI60662.120.61%
BET-NG1219.650.92%
BET-TR38161.220.63%
BET-TRN37092.260.63%
BET-XT1485.430.59%
BET-XT-TR3220.460.59%
BET-XT-TRN3136.900.59%
BETAeRO921.78-0.46%
BETPlus2560.280.63%
RTL38306.500.68%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel