Croaţia adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Croaţia adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie
Croaţia adoptă moneda euro începând cu 1 ianuarie

Croaţia va adopta euro de la 1 ianuarie 2023, la un curs de schimb de 1 euro pentru 7,53450 kune croate şi devine al 20-lea stat membru al Uniunii Europene care utilizează moneda europeană, relatează agenţia EFE.

Banca Centrală Europeană a anunţat marţi, pe site-ul propriu, că Croaţia, care este stat membru al UE de la 1 iulie 2013, va mai utiliza kuna până în ianuarie 2023.

"Preţurile bunurilor şi serviciilor se vor afişa în euro şi kune până la 31 decembrie 2023", a anunţat BCE.

De asemenea, BCE recomandă să apară clar şi vizibil cursul de schimb la afişarea preţurilor, fiindcă "această măsură este fundamentală pentru protejarea consumatorilor".

Bancnotele şi monedele în kune pot fi schimbate fără niciun cost până la 31 decembrie 2023, până la maximum 100 bancnote şi 100 monede în kune per operaţiune.

"Băncile vor putea percepe un comision în cazul schimbării unui număr mai mare de bancnote şi monede", potrivit BCE.

Schimbul se poate face la oficiile poştale, la băncile comerciale şi la Agenţia Financiară (Fina).

Începând din ianuarie 2024, Banca Centrală Naţională a Croaţiei, Hrvatska narodna banka, va oferi servicii de schimbare a bancnotelor în kune fără limită de timp şi a monedelor până la 31 decembrie 2025.

Bancnotele în kune vor putea fi schimbate, fără costuri, şi la alte bănci centrale naţionale din zona euro, de la 1 ianuarie până la 28 februarie 2023, la un curs fix de schimb şi în sumă maximă de 8.000 kune/persoană/zi.

BCE subliniază că "majorările de preţuri legate de schimbarea monedei sunt interzise".

"Dacă vreo companie încalcă această prevedere, consumatorii pot să informeze autorităţile despre creşterea nejustificată a preţurilor, iar acestea pot să impună o amendă, în vederea protecţiei consumatorilor", avertizează BCE. 

Putin a interzis exportul petrolului rusesc către ţările care au impus plafoane tarifare

Rusia nu va mai vinde începând cu 1 februarie 2023 petrol ţărilor care au plafonat preţul petrolului rusesc, potrivit unui decret emis marţi de preşedintele rus Vladimir Putin, transmit agenţiile AFP şi Reuters.

Decretul interzice de asemenea exportul de produse petroliere, dar în cazul acestora guvernul rus va stabili data intrării în vigoare a măsurii, ce ar putea fi ulterioară datei de 1 februarie.

Decretul prevede că interdicţia este valabilă până pe 1 iulie 2023 şi conţine o clauză care îi permite preşedintelui rus să decidă derogări în cazuri speciale.

Statele din G7, Uniunea Europeană şi Australia au decis în mod coordonat plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl livrează statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se aplică începând din 5 decembrie prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.

Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi intrat în vigoare la 1 decembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.7319
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.7456
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7319 RON
GBP flag1 GBP = 5.9563 RON
CHF flag1 CHF = 5.3448 RON
AUD flag1 AUD = 3.0728 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4318 RON
XAU flag1 XAU = 400.2435 RON
Monede Crypto
1 BTC = 439209.94RON
1 ETH = 15821.91RON
1 LTC = 440.97RON
1 XRP = 6.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.87%
6 luni: 5.92%
12 luni: 5.96%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16985.640.02%
BET-BK3148.910.77%
BET-EF916.02-0.20%
BET-FI60623.351.19%
BET-NG1206.23-0.20%
BET-TR37458.000.02%
BET-TRN36409.010.02%
BET-XT1459.770.16%
BET-XT-TR3164.560.16%
BET-XT-TRN3082.470.16%
BETAeRO909.600.52%
BETPlus2515.390.11%
RTL37727.38-0.02%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel