Pe lângă evidentul rol pivotal al Canalului de Suez în comerțul internațional, criza Suezului a evidențiat că autonomia de intervenție a puterilor de mărime medie, fără consultarea prealabilă a SUA sau/și URSS, era aproape imposibilă. Totodată, după terminarea crizei Suezului, influența franceză și britanică în regiune devenise aproape nulă.

Deschis în 1869, Canalul de Suez a constituit o revoluție în domeniul transporturilor de mărfuri. Noul mega proiect permitea trecerea în ambele direcții a navelor între Europa și Asia, fără să mai fie necesară înconjurarea Africii pe Capul Bunei Speranțe.

Aflată inițial sub control franco-egiptean, Compania Canalului de Suez trecea sub control franco-britanic, începând cu 1875.

Emanciparea lui Naser

Pe 26 iulie 1956, la nici două luni de la plecarea ultimului soldat britanic din Egipt, colonelul Naser a decis naționalizarea Companiei Canalului de Suez, fapt ce a stârnit reacția dură a Franței și a Marii Britanii. Cele două state au încercat să implice și SUA în diferend, dar Washingtonul era mai interesat de a menține bunele relații cu statele arabe, așa că reacția sa a fost mai mult de fațadă. URSS, bineînțeles susținea inițiativa egipteană, măcar prin prisma faptului că în acest fel putea deranja Occidentul.

Toate încercările de internaționalizare a Canalului, efectuate în marja unei Conferinței Internaționale, au fost sortite eșecului.

Represaliile franco-britanice și ofensiva Israelului

Astfel, la trei luni de la naționalizarea Canalului, în noaptea de 29 spre 30 octombrie, Israelul declanșează o amplă operațiune militară în peninsula Sinai, iar în decurs de câteva zile armata israeliană captura Sharm el-Sheih. Egiptenii pierduseră aproximativ 100 de militari, iar 864 de soldați egipteni au fost luați prizonieri. De partea cealaltă, Israel a pierdut doar 10 militari.

Franța și Anglia au intervenit și ele în conflict, cerând celor două state beligerante să-și retragă trupele  la 16 km de Canal, urmând ca franco-englezii să ocupe temporar Canalul și să asigure libera navigație a vaselor.

Văzându-se fără nicio șansă, Egiptul a aplicat tactica ''pământului pârjolit'': a cerut Siriei să arunce în aer toate conductele de petrol și a scufundat numeroase nave în Canal, ceea ce a cauzat o îngreunare a operațiunilor militare franco-engleze.

Acțiunea franco-engleză a fost văzută de președintele Eisenhower ca pe o ruptură a coeziunii atlantice, o lovitură dată ONU și o neloialitate față de Washington. Nici celelalte state occidentale nu au văzut cu ochi buni acțiunea din peninsula Sinai, așa că Franța și Marea Britanie, împreună cu Israel, s-au găsit aproape singuri în fața opoziției cvasi-unanime a comunității internaționale.

Prea mici pentru o luptă atât de mare

Presiunile URSS și Statelor Unite au determinat, în cele din urmă, forțele franco-britanice să piardă controlul Canalului de Suez pe 6 noiembrie. Relevantă din acest punct de vedere este scrisoarea din 5 noiembrie, trimisă de mareșalul sovietic Nicolai Bulganin, prin care se lansa un ultimatum Franței, Marii Britanii și Israelului. Mareșalul Bulganin denunța agresiunea și făcea aluzie la posibilitatea utilizării armelor moderne de distrugere împotriva celor trei țări.

Pe data de 7 noiembrie, Adunarea Generală a ONU a votat crearea unei forțe internaționale care să înlocuiască trupele franco-britanice.

Dar trupele Națiunilor Unite nu au ocupat Canalul și i-au lăsat cale liberă lui Naser să continue naționalizarea Canalului de Suez iar, rând pe rând, toți utilizatorii au acceptat să plătească Egiptului drepturile de trecere.

Citește și: Navele Mistral. Cu ce s-a ales Moscova de pe urma afacerii eșuate.

Urmările economice pentru Occident au fost că, pe termen scurt, au apărut restricții la benzină din cauza blocării cu vase scufundate a Canalului și a dezafectării temporare a unor oleoducte.

Conflictul marchează, astfel, momentul în care statele de mărime medie au confirmarea crudă că, de acum înainte, orice decizie de acest tip trebuie ''filtrată'' măcar de unul dintre cei doi poli de putere. Avusese loc ultima mare izbucnire a orgoliului de mare putere a celor două foste mari forțe coloniale, orgoliu îngropat definitiv în urma războiului din Algeria.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.