Criză istorică. SUA riscă să intre pentru prima dată în insolvenţă

Antonia Popescu |
Data publicării:
Joe Biden, despre Al Treilea Război Mondial: Putin a crezut că poate diviza NATO
Joe Biden, despre Al Treilea Război Mondial: Putin a crezut că poate diviza NATO

Senatul Statelor Unite urmează să voteze joi dimineaţă pentru a aproba un proiect de lege a bugetului în scopul evitării întreruperii finanţării guvernului federal vineri, a anunţat liderul democrat Chuck Schumer, transmite AFP.

Secretarul Trezoreriei al SUA a făcut un apel disperat către Congres, pentru a cere majorarea pragului de îndatorare a Americii. Însă republicanii s-au opus, până acum, la creşterea limitei până la care se poate împrumuta guvernul de la Washington.

Intrarea în incapacitate de plată ar fi catastrofală pentru pieţele financiare şi economie și ar amâna plata salariilor şi a beneficiilor sociale, pentru milioane de americani, scrie Stirileprotv.

Guvernul american ar putea rămâne fără bani lichizi în următoarele săptămâni, în cazul în care Congresul nu majorează limită până la care se poate împrumutat statul.

Monștrii Siberiei, treziți de încălzirea globală. Nu este o exagerare

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA: „Congresul trebuie neapărat să extindă limita de împrumut. Dacă nu, America va intra în insolvență pentru prima dată în istorie.”

Efectele ar fi catastrofale – militarii și funcționarii publici nu-și vor mai primi salariile, plata ajutoarelor sociale și pensiilor va fi amânată, dobânzile la credite vor crește și milioane de americani și-ar putea pierde slujbele. Iar criza potențială din Statele Unite ar fi ca un seism major pentru economia globală.

Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA: „Încrederea în Statele Unite va avea de suferit. Ar fi un dezastru pentru economia americană, pentru piețele financiare mondiale și pentru milioane de familii.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9769
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.7331
Diferența -0.0336
Zi precendentă 4.7667
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9769 RON
USD flag1 USD = 4.7331 RON
GBP flag1 GBP = 6.0235 RON
CHF flag1 CHF = 5.3090 RON
AUD flag1 AUD = 2.9458 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.2808 RON
HUF flag1 HUF = 0.0125 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4487 RON
XAU flag1 XAU = 443.5114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412394.10RON
1 ETH = 10254.26RON
1 LTC = 486.14RON
1 XRP = 11.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17111.21-2.09%
BET-BK3214.20-2.10%
BET-EF930.92-2.07%
BET-FI61453.69-1.09%
BET-NG1238.45-2.25%
BET-TR37733.06-2.09%
BET-TRN36676.42-2.09%
BET-XT1469.78-1.89%
BET-XT-TR3186.13-1.89%
BET-XT-TRN3103.52-1.89%
BETAeRO863.26-1.03%
BETPlus2527.13-1.95%
RTL38086.29-2.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel