Criza imobiliară loveşte Europa în plin. Preţurile au luat-o la vale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nu e bine deloc
Nu e bine deloc

O analiză care arată care sunt pericolele la care este expusă piața imobiliară. 

Fondurile de investiţii şi-au mărit pariurile împotriva sectorului imobiliar suedez, în condițiile în care jucătorii din piață deoarece investitorii estimează că ratele mai mari ale dobânzilor de referință vor afecta preţurile proprietăţilor şi vor expune vulnerabilitatea pieţei la înăsprirea creditării bancare, scrie Financial Times într-o analiză pe această temă. 

Reticienţa traderilor s-a intensificat după ce agenția de evaluare S&P şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la perspectivele SBB, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă. SBB trebuie să-şi refinanţeze datoriile pe termen scurt care ajung la scadenţă în anul următor.

Ca atare, S&P a redus ratingul SBB la categoria „junk", avertizând în legătură cu gradul ridicat de îndatorare şi reducerea lichidităţii de pe piaţă. Dar investitorii consideră preocupările S&P drept un semn prevestitor pentru o industrie care luptă cu impactul creşterii ratelor dobânzilor şi al scăderii preţurilor imobiliare.

Timp de un deceniu, companiile imobiliare globale au profitat de scumpirea activelor imobiliare şi de ratele scăzute ale dobânzilor cheie pentru a se împrumuta. Dar multe dintre ele vor trebui să îşi refinanţeze creditele într-un moment în care ratele dobânzilor ating cele mai ridicate niveluri de dinainte de criza financiară din 2008.

Analiştii şi comercianţii și-au axat privirile asupra Suediei din cauza dependenţei industriei de datoriile pe termen scurt. Poziţiile scurte ale fondurilor speculative în sectorul imobiliar suedez au crescut vertiginos în acest an, până la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, potrivit furnizorului de date Breakout Point.

Comentând aceste date, Charles Boissier, şeful departamentului imobiliar european la UBS research, a ținut să precizeze că „sectorul (imobiliar) a crescut destul de agresiv în ultimii 10-15 ani, dar nu doar în Suedia, ci şi în Germania şi alte ţări".

Se preconizează, de asemenea, că randamentele imobiliare - care evoluează invers faţă de preţuri - vor creşte pe măsură ce ratele şi costul datoriei cresc și ele. Pe baza costului actual al datoriilor disponibile pe piaţă, randamentele pentru birourile „prime" din Stockholm ar putea urca anul acesta la 4,7% de la 3,5%, a estimat Mark Unsworth, şeful departamentului de economie imobiliară de la Oxford Economics, ceea ce implică o scădere a preţurilor cu 25%.

Datele Bloomberg sugerează că aproximativ 40 de miliarde de dolari din datoria combinată a grupurilor imobiliare suedeze sub formă de obligaţiuni vor ajunge la scadenţă în următorii cinci ani, cu 10 miliarde de dolari scadente în 2023. Aproximativ 70% din emisiunile de obligaţiuni imobiliare suedeze sunt, de asemenea, cu rată variabilă, comparativ cu doar 2% în zona euro.

„Toate acestea împreună fac ca proprietăţile suedeze şi companiile imobiliare suedeze să fie deosebit de vulnerabile la creşterea ratelor dobânzilor", a declarat McMorrow de la Capital Economics, chiar dacă perspectivele economiei suedeze „nu par drastic mai rele decât cele ale vecinilor săi din Scandinavia sau din zona euro", relatează Antena3 CNN.

Citește și Garsonierele, cele mai căutate locuinţe pentru închiriere. Care sunt preţurile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 503405.60RON
1 ETH = 15656.00RON
1 LTC = 616.97RON
1 XRP = 14.90RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel