"Gradul de umplere a depozitelor subterane este de peste 73% în Europa. Acest nivel este mai mic decât media din ultimii zece ani dar unul adecvat pentru a acoperi necesarul din sezonul de iarnă", a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson în Parlamentul European.
Luând cuvântul la o dezbatere pe tema modului în care creşterea preţului gazelor afectează cei mai săraci cetăţeni europeni, modifică deciziile de investiţii ale companiilor şi riscă să încetinească revenirea economică, Kadri Simson a spus că până la finele acestui an va prezenta un plan de reformare a pieţei gazelor.
"Până la finele anului, voi propune o reformă a pieţei gazelor, şi în acest context voi revizui aspectele legate de stocare şi securitatea aprovizionării", a spus comisarul european.
Una din ideile propuse de Spania, este ca UE să cumpere la comun gaze naturale pentru a profita de puterea sa ne negociere pentru o piaţă unică formată din 450 milioane de consumatori şi de asemenea să fie creată o rezervă strategică de gaze la nivelul UE.
Kadri Simson a spus că ideea achiziţiilor şi stocării comune de gaze este una care merită analizată. De asemenea, comisarul european a apreciat că deşi răspunsul pe termen lung la creşterea preţului gazelor naturale este creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, pe termen scurt guvernele UE ar putea oferi un sprijin ţintit pentru consumatori, plăţi directe către cei mai afectaţi de "sărăcia energetică", reducerea taxelor pe energie şi modificarea structurii generale a sistemului fiscal.
Pentru ai ajuta pe cetăţeni, guvernele ar putea utiliza o parte din banii rezultaţi din vânzarea de certificate de poluare în cadrul sistemului de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), a spus Kadri Simson. De asemenea, autorităţile de reglementare a concurenţei trebuie să limiteze speculaţia pe pieţele energetice, a adăugat Kadri Simson.
Citește și Prognoze inimaginabile pentru PREȚUL GAZELOR în această iarnă
La rândul său, Comisia Europeană va publica, în data de 13 octombrie, propriul său ghid cu privire la modul în care ţările membre pot răspunde la creşterea preţurilor la energie.
Creşterea preţurilor la energie a creat diviziuni în rândul statelor membre cu privire la cum ar trebui să răspundă şi dacă Bruxelles-ul ar trebui să intervină. Printre ţările care cer o acţiune la nivelul UE se numără Spania, care a venit cu o serie de propuneri precum achiziţii la comun de gaze naturale, şi Franţa, care vrea să modifice reglementările UE pentru a rupe legătura dintre preţurile la electricitate de cele la gaze naturale, urmând ca preţurile să fie legate de costul mediu de producţie din fiecare stat membru. Însă nu toate ţările sunt convinse că este nevoie de o intervenţie la nivelul UE pentru a răspunde la ceea ce ar putea fi o problemă temporară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.