Criza energetică riscă să se prelungească până la primăvară

Delia Gheață |
Data publicării:
Care sunt explicațiile specialiștilor din domeniu
Care sunt explicațiile specialiștilor din domeniu

Creşterea preţurilor la energie afectează bugetele ţărilor europene, pe măsură ce guvernele cresc cheltuielile pentru a ajuta consumatorii şi companiile să facă faţă facturilor mai mari la încălzire şi electricitate, o situaţie care riscă să se prelungească şi după sezonul de iarnă, transmite Bloomberg.

Preţurile record la electricitate au devenit rapid una din cele mai importante provocări politice, iar liderii Uniunii Europene, care deja au alocat cheltuieli importante pentru scoaterea economiilor din pandemie, urmează să abordeze din nou acest subiect la summitul lor de joi.

Potrivit Comisiei Europene, 20 dintre cele 27 de state membre UE au adoptat deja măsuri pentru a limita impactul preţurilor mari asupra celor mai vulnerabili consumatori şi gospodării, cel mai eficient prin intermediul reducerilor de taxe.

Măsuri precum sprijin financiar, vouchere şi instrumente limitate în timp vor depăşi 3,4 miliarde de euro şi vor ajuta la reducerea facturilor la energie pentru aproximativ 41 de milioane de consumatori şi 7,6 milioane de mici companii, se arată într-un document trimis de Executivul comunitar către guvernele statelor membre înainte de summitul de joi.

De exemplu, Italia a pus deoparte 1,8 miliarde de euro pentru a-i proteja pe consumatori, au declarat recent surse din apropierea acestui dosar. Grupul de reflexie Bruegel estimează că măsurile totale introduse sau avute în vedere de statele UE se vor ridica la zeci de miliarde de euro.

Citește și Olanda nu garantează că nu vor fi probleme cu livrările de gaze naturale

Citește și Arabia Saudită anunță CATRASTROFA: Va fi JALE în sectorul energetic

"Este vorba de măsuri considerabile. Astfel de cifre sugerează că sustenabilitatea finanţelor publice pentru aceste măsuri nu poate dura prea mult iar o criză prelungită a preţurilor la energie va afecta capacitatea guvernelor de a-i proteja pe consumatori", susţine Simone Tagliapietra, senior fellow la grupul de reflexie Bruegel.

Riscurile pentru Europa sunt în creştere. Gradul de umplere a depozitelor de gaze este la un minim istoric pentru acest moment al anului în timp ce Rusia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al UE, a început să maseze trupe la graniţa cu Ucraina, ameninţând să declanşeze un conflict care ar limita şi mai mult livrările de gaze.

UE şi-a pus la punct planul pe termen lung pentru a reduce presiunile la adresa consumatorilor şi companiilor prin reguli mai dure privind stocare de energie, în ideea de a asigura rezerve mai mari înainte de sezonul de încălzire şi, în viitor, o tranziţie de la combustibilii fosili importaţi la surse regenerabile produse intern.

Însă în momentul de faţă, bugetele deja afectate de pandemia de Covid-19 ar putea să limiteze capacitarea guvernelor UE de a oferi mai mult sprijin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 409155.01RON
1 ETH = 7716.03RON
1 LTC = 367.76RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel