”Am avut experiența neplăcută în zona de energie ca în anumite momente din istoria noastră să se vină cu decizii radicale, cu decizii care, practic, au zguduit puternic încrederea investitorilor. Vă dau un singur exemplu: când schema de susținere a energiilor regenerabile a fost modificată radical, acest lucru a condus la un stopare a investițiilor de ani de zile pe această zonă și un proces foarte lent și foarte greoi de reconstruire a încrederii în statul român și în politicile publice pe acest sector. Este foarte important pentru România ca în aceste vremuri fără precedent să găsim soluțiile, astfel încât să trecem împreună prin această perioadă ținând cont de interesele tuturor factorilor, pe de o parte consumatorii care sunt principalii parteneri în acest proces și, la capătul celălalt al lanțului, producătorii, companii precum Hidroelectrica, astfel încât să-și poată susțină planurile de investiții.
Este foarte important
În ultima perioadă, o succesiune de crize a condus la o creștere explozivă a prețurilor nu numai în zona prețurilor la energie, dar și în zona valorii invetiționale pe orice tip de resursă. Dacă investim în hidro, dacă investim în nuclear, dacă investim în orice tip de energie regenerabilă, valoarea investițională de astăzi nu mai are nici o legătură cu valoarea investită pe un megawatt instalat de acum doi ani de zile. Deci este important să asigurăm acest balans între fluxului necesar pentru continuarea programului de investiții și pentru redobândirea statutului de exportator de energie, pe care România l-a avut până nu demult și ceea ce înseamnă un preț corect, un preț sustenabil, care să permită industriei să se dezvolte și, desigur, populației să-și poată plăti facturile.
Mă bucur că acest lucru s-a înțeles
Toate aceste lucruri merg mână în mână, ceea ce putem noi să sugerăm este să mergem pe o zonă predictibilă. Orice fel de soluție radicală care s-ar putea adopta poate afecta în mod cert acest proces de listare. Mă bucur că acest lucru a fost înțeles și ceea ce se întâmplă cu modificările de legislație în zona de energie nu schimbă în mod substanțial ceea ce deja s-a întâmplat până acum. Așteptăm cu mare interes din partea Comsiei Europene pachetul de măsuri pe care îl vor propune statelor membre în vederea atenuării impactului generat de creșterea prețurilor la energie.
Urmărește conferința aici:
Citește și Bogdan Badea: Listarea Hidroelectrica va permite accesul tuturor românilor la companie
”Din păcate, listarea Hidroelectrica nu este privită și înțeleasă pe deplin. Primim întrebări de tipul: veți fi vânduți, vom rămâne fără Hidroelectrica? Răspunsul este nu, nu se vinde și nu vom rămâne fără Hidroelectrica. Listarea va permite, practic, accesul tuturor românilor la Hidroelectrica. Este o companie care a crescut foarte mult în ultimii ani. Am încercat să ne focusăm pe ceea ce înseamnă dezvoltarea companiei, pe creșterea ei, atât din punctul de vedere al lichidităților, cât și al performanțelor financiare, dar și din punct de vedere al planului investițional. Sigur că, după ieșirea din insolvență, a început o etapă de reconstrucție, care și-a arătat roadele în ultimii ani: practic, valoarea companiei, conform evaluărilor făcute de Fondul Proprietatea, a crescut de la an la an. Și credem că este un moment în care Hidroelectrica se poate, în sfârșit, lista”, a declarat Bogdan Badea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.