"Am ajuns la un acord foarte important de fază 1", a spus preşedintele american presei după o întâlnire cu principalul negociator chinez, Liu He. Potrivit lui Trump, această primă etapă include achiziţionarea de bunuri agricole, dar şi elemente care ţin de proprietatea intelectuală, serviciile financiare şi o secţiune despre cursul de schimb.
Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, care a participat la reuniunea din Biroul Oval, a afirmat că Statele Unite renunţă la majorarea taxelor vamale pentru bunuri de 250 de miliarde de dolari importate din China, care urma să crească de la 25% la 30% pe 15 octombrie.
La rândul său, negociatorul chinez a vorbit despre "progrese substanţiale în numeroase domenii". "Suntem mulţumiţi", a adăugat Liu He, lăsând să se înţeleagă că discuţiile vor continua. Totuși, reprezentantului american pentru comerţ, Robert Lighthizer, a speficicat că Trump nu a luat nicio decizie privind taxele vamale ce trebuie să intre în vigoare în decembrie.
Citește și Destituirea lui Trump. Ambasadorul SUA în UE depune mărturie
În plan politic, Donald Trump este încolțit din toate părțile, starea de tensiune de la Casa Albă fiind mai încordată ca niciodată de la instalarea noii administrații. Democrații au lansat o anchetă în vederea unei proceduri de destituiri, demers care, potrivit sondajelor de opinie, pare să se bucure de susținere inclusiv din partea electoratului. Iar politica promovată în Siria, unde Turcia a lansat o ofensivă în nordul țării, i-a atras lui Trump alt val de critici, inclusiv de la cei mai apropiați dintre simpatizanții săi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.